Escrocherii cu vize de emigrare în SUA. Nu furnizaţi datele personale unor pretinşi „consultanţi de viză”

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București trage un semnal de alarmă asupra unor escrocherii care vizează programul Diversity Visa.

”Secţia Consulară vă atrage atenţia: în ultimele zile un număr mare de persoane au fost contactate prin e-mail, pentru a fi înștiințate că au fost selecţionate în programul Diversity Visa cerându-li-se să completeze formulare cu datele lor personale.

Nu furnizaţi datele dumneavoastră personale unor pretinşi „consultanţi de viză”, care încearcă să vă păcălească oferindu-vă asistenţă contra unor sume de bani.

Vă reamintim că pentru programul DV 2023 - participarea a avut loc în perioada 6 octombrie - 9 noiembrie 2021, iar singurul mod de a afla dacă aţi fost selecţionat este să verificaţi personal, după 7 mai 2022 pe pagina oficială de internet a Departamentului de Stat la: https://dvprogram.state.gov/.”, transmite Ambasada SUA la București, pe pagina sa de Facebook.

Citește și - O nouă înșelătorie ia amploare în România. Ce este metoda "BURLANUL"

Un bărbat din Alba a devenit victima unei noi escrocherii. Acesta a fost înșelat prin metoda "burlanul". Escrocul a reușit să-i fure bărbatului din casă aproximativ 13.000 de lei, pretinzând că face niște reparații, scrie Realitatea.net.

Cum funcționează metoda de înșelătorie "burlanul"

Se pare că pensionarul a chemat un tânăr la el acasă pentru a-i repara burlanele casei, doar că a fost păcălit. Potrivit IPJ Alba, polițiștii din Aiud au identificat un bărbat de 22 de ani, din Câmpia Turzii, județul Cluj, ca persoană bănuită de săvârșirea unei înșelăciuni, cu un prejudiciu în valoare de 13.000 de lei.

Acesta l-ar fi abordat pe bărbatul de 69 de ani din comuna Mirăslău, căruia i-ar fi propus să îi repare jgheaburile de colectare a apei pluviale. La finalizarea lucrării, vârstnicului i-a fost cerută o sumă mult mai mare, iar pentru că acesta nu avea banii în casă, bărbatul l-a transportat la o bancă din Aiud, de unde a scos suma respectivă pe care i-a înmânat-o. Oamenii legii au recuperat banii și i-au returnat bărbatului păgubit. Vezi continuarea articolului aici!

Citește și - Escrocherie de proporții în România. Sute de români, păcăliți cu apartamente de închiriat. Prejudiciu de 700 de mii de euro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel