”Este concursul vieții mele”. Mihaela Cambei, după ”argintul” de la Paris: Sunt mândră de ce am reușit, este prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Halterofila Mihaela Cambei (21 de ani) a scris istorie pentru România la Jocurile Olimpice Paris 2024, unde a cucerit medalia de argint la categoria 49 kg.

Mihaela Valentina Cambei a câștigat medalia de argint la categoria 49 de kilograme, cu un total de 205 kg. Aceasta este prima clasare feminină pe podiumul olimpic din istoria halterelor românești. Mai mult decât atât, pentru Cambei (21 ani) este prima prezență la Jocurile Olimpice, sportiva legitimată la CSM Onești declarându-se foarte mândră de reușita sa.

”Este concursul vieții mele pentru care m-am antrenat doi ani de zile. La final am simțit că îmi rămâne mâna pe podium, pentru că am avut un cârcel foarte mare la mână, la gât și deget, cotul mă durea foarte tare, dar am zis că ori la bal, ori la spital.

Eu nu am stat să fac calculele, am vrut să îmi fac încercările. Nu știu ce s-a întâmplat, care cum a ridicat. Dacă rata chinezoaica, ne cânta imnul în această seară, dar eu sunt mândră de ce am reușit să aduc, pentru că este prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin.

Această medalie înseamnă absolut totul pentru mine, toată cariera mea de 11 ani. M-am luptat mult pentru ea și cred că ăsta este visul oricărui sportiv. Eu sunt foarte mândră de ceea ce am obținut", a spus Mihaela Cambei, citată de Agerpres.

Prima medalie după 28 de ani

"Această medalie o dedic antrenorul lui meu, Valeriu Calancea, care m-a suportat în tot acest timp, părinților mei, lui Dumnezeu, care a fost alături de mine și m-a scos sănătoasă din această competiție și întregului staff care a fost alături de mine.

Am sărutat greutățile la final pentru că au fost prietenoase cu mine și ele m-au ajutat. Acest moment este fix așa cum mi l-am imaginat și medalia are fix aceeași culoare", a adăugat ea.


FOTO: Agerpres

Halterofila a explicat că atmosfera creată de suporterii români în timpul concursului a ajutat-o să urce pe podium.

"Nu știu dacă a fost neapărat o tactică asta, este un maximal pentru mine la aruncat, nu am mai aruncat niciodată atât într-un concurs. Mi-a fost un pic teamă, dar am încercat să trag cu disperare. Atmosfera a fost foarte mișto și cred că asta m-a ajutat foarte mult, pentru că agitația în general pe mine mă ajută să fiu și mai puternică decât sunt, adrenalina mă ajută să fiu mai puternică. Toți românii care m-au susținut în această seară și au strigat pentru mine m-au ajutat foarte mult", a precizat Cambei.

Ultima medalie olimpică a României la haltere a fost adusă de gălățeanul Nicu Vlad în 1996, bronz la Atlanta. La JO Rio 2016, Gabriel Sîncrăian a obținut o medalie de bronz, dar ulterior a fost descalificat pentru dopaj.

Apreciere din partea șefei ANS

”Încă o seară magică pentru România, la Jocurile Olimpice de la Paris! Mihaela Cambei a obținut medalia de argint la haltere în finala categoriei 49 kg. Sportiva noastră a reușit o ridicare de 106 kilograme din prima încercare, obținând la prima încercare un total de 199 kilograme, la stilul aruncat. Din a doua încercare, Mihaela a reușit să țină 110 kilograme, execuție validată de arbitrii.

Cu șase titluri europene câștigate și două medalii mondiale, Mihaela a reușit să aducă o nouă medalie României.Felicitări, Mihaela, mulțumim pentru această performanță extraordinară! Felicităm antrenorii și staff-ul tău! Chapeau bas”, a scris Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport, pe contul său de Facebook.

România, urcare în clasamentul pe medalii la JO Paris

Delegația României a urcat pe locul 14 în clasamentul pe medalii, după cea de-a 12-a zi de concurs, având opt medalii la JO 2024, trei de aur, patru de argint și una de bronz. Aur au câștigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea și Marian Enache la dublu vâsle masculin și echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș, Victoria Ștefania Petreanu), argintul a fost obținut de Ancuța Bodnar și Simona Radiș la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie ușoară, precum și de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel