• Este confruntarea noua normalitate a lumii de azi?

DE LA RĂZBOIUL RECE LA PACEA RECE A COFRUNTĂRII COTIDIENE

1. Păcile prost concepute duc la interminabile războaie prost terminate; războaiele prost terminate duc la păci strâmbe care fac doar trecerea de la un război la altul. Războiul rece a încetat fără un acord de pace riguros și inteligent negociat. De aceea el își prelungește consecințele de la o criză la alta. 

2. Lumea nu va avea liniște până când nu se va fi convenit statutul global post-sovietic al Rusiei. Demonizarea Rusiei nu este o politică, ci scuza lipsei oricărei viziuni politice. Excluderea Rusiei, prin impunerea de sancțiuni bazată pe o nouă ideologizare a relațiilor internaționale, din procesul căutării unei ordini globale consensuale, face imposibilă soluționarea actualei crize de securitate, în condițiile în care securitatea este indivizibilă. 

3. Războiul rece a fost urmat de o pace rece, care a debușat într-un război universal de tip hobbsian. Teroarea bipolarismului simetric, a fost urmată de înghețul unipolarismului romantic (unipolarismul american), pentru a ne duce într-un multipolarism asimetric de tip brownian. 

4. Vi-l mai aduceți aminte pe Francis Fukuyama cu al său sfârșit al istoriei? Dar pe Samuel Huntington cu a sa ciocnire a civilizațiilor? Istoria nu s-a terminat, ci s-a reîncălzit. În locul confruntării culturilor vedem alianțe împotriva tradițiilor cultural-istorice. 

5. Rusia pravoslavnică, Turcia neo-otomană și Iranul șiit (trei inamici ereditari) s-au unit împotriva, triplei alianțe dintre SUA (Noul Ierusalim), Arabia Saudită (radical sunnită și sursă a wahabismului) și Israel. Depărtarea Turciei de NATO (America) și UE este o catastrofă geopolitică pentru România, Orientul Apropriat, Europa și ordinea mondială (inclusiv pentru lumea arabo-musulmană). 

6. China (care are surplus de populație) și Rusia (care are surplus de teritoriu) au format Organizația de la Shanghai ca un NATO alterantiv, deși, cu ani în urmă, un fost ministru de externe chinez îmi mărturisea că o asemenea alianță este inevitabil instabilă. Embargoul euro-atlantic cu privire la tehnologia militară a condus la înarmarea Chinei prin forțe proprii, precum și la dezvoltarea unui naționalism chinez care nu are precedent în tradițiile țării. Nu vom avea un model durabil al unei ordini mondiale fără un consens americano-chinez. Trebuie să ne comportăm în așa fel încât China să se ridice avându-ne alături iar nu împotriva noastră.  

7. În locul unei reconcilieri a istoriei europene cu geografia europeană, vedem cum Vestul UE se îndreaptă împotriva Estului UE, într-o nouă confruntare intra-europeană. Premierul Ungariei, Victor Orban a declarat-o explicit și nu putem ignora această declarație. 

8. Pactul de la Aachen a pus capăt consensului de la Washington. În capitala lui Cherlemagne, Președintele Macron, în mod explicit, și cancelarul Merkel, implicit, au afirmat că, alături de Rusia și China, inamicul securității europene este SUA. De aceea UE trebuie să își dezvolte propriile capacități defensive. Experții spun că lucrurile nu stau chiar așa și că este vorba mai mult de retorică decât de politică. Cuvântul are, însă, autonomia și puterea lui. Nu putem trata superficial aceste declarații ale protagoniștilor UE.   

9. SUA se confruntă cu China pe teritoriul României. Este fără prcedent. În trecut România a contribuit la normalizarea relațiilor americano-chineze. Astăzi ni se cere să fim un câmp de bătălie al războiului economic dintre SUA și China. Așa ceva este imposibil pentru România. Geopolitica chineză este un element esențial, obiectiv, permanent și de aceea nenegociabil al sistemului de securitate românesc. Securitatea României nu se poate baza exclusiv pe parteneriatul transatlantic. Nu pentru că așa vrea cineva, ci pentru că așa ne-o impune geografia și ne învață istoria. Putem fi brokeri onești și utili într-o relație controversată și tesionată americano-chineză (cum am mai fost și pentru care dispunem de know-how), dar nu cobeligeranți. 

10. Da! Conflictul a devenit normalitate. 

DE LA „CONCERTUL NAȚIUNILOR” LA „INTERNAȚIONALA STATELOR SUBTERANE”

11. De la “concertul națiunilor” (Congresul de la Viena 1815) s-a trecut la echilibrul blocurilor. Osificarea acestora a dus la Primul Război Mondial (H. Kissinger). În timpul Războiului Rece acest echilibru a funcționat și a asigurat pacea mondială doar datorită terorii nucleare (R. Kagan). Apoi a venit globalismul unipolar american (apărat de T. Blair). Până aici subiecții (aliați sau adversari) au fost statele-națiune și alianțele lor. Dacă între aliați au aparut tensiuni, națiunile erau coerente. În politica externă dictaturilor monopartide li se opuneau democrații transpartizane. Bipartizanatul american în relațiile externe a fost mereu un exemplu pozitiv. Anterior, deși mult criticat, aprobarea dată de parlamentarii social-democrați germani bugetului de război a fost justificat prin argumentul că interesul național este unitar și trece înaintea ideologiei, neputând fi pus în discuție de pluralismul ideologic.

12. În acest context terorismul a aparut ca o armă nestatală creată de state. A fost folosită în special de națiunile imperiale împotriva imperiilor multinaționale.

13. La finele sec XX a apărut un nou fenomen: în locul terorismului susținut de state, s-au născut state susținute de terorism. Recent, ISIS a fost sinteza acestora. 

14, La începutul anilor 2000 identificam drept principale amenințări la adresa securității terorismul, corupția, crima organizată transfrontalieră și emigrația (în special cea ilicită). Acestea veau caracter spontan. Între timp imigrația s-a transformat într-o armă de distrugere în masă cu caracter demo-cultural, utilizată în războiul total care se numește acum „război hibrid”. 

15. În anii 1990 căutam antidot pentru politica tulburătoare de reguli a „statelor eșuate” sau cvasi statelor. Acestea nu încălcau dreptul internațional, ci pur și simplu se situau în afara sferei lui. În sec XXI s-a mai făcut un pas: au apărut „statele paralele” sau „statele subterane. Globalizarea terorismului a fost urmată de globalizarea statelor subterane”. Acestea s-au legat într-o rețea globală având nuclee de putere cu caracter centripet. 

16. Nu mai avem astăzi o Internațională comunistă. Avem o Internațională a „statelor subterane”. Nu mai avem un bloc capitalist. Avem o guvernare corporatistă ocultă (deci fără legitimitate democratică) suprastatală globalizată, care nu se opune doar statelor națiune, ci și încercărilor de federalizare a acestora în cadrul unor democrații transnaționale, cum ar fi putut fi (dar nu mai este), de pildă, UE. 

INTERESE VECHI, INSTRUMENTE NOI

17. Amenințării statelor subterane li se adaugă și criza democrației, amplificată și cronicizată cu aportul internetului. Condușii nu mai au încredere în conducători. Popoarele au mai multă încredere în armată decât în parlamente și partide. Deci demosul nu mai vrea să conducă. Pe de altă parte, vrea să conducă dar direct și din stradă, iar nu prin reprezentanții din parlamente, care l-au înșelat tot timpul. Pretutindeni apar lideri antisistem: populiști, justițiariști, autoritariști. „Național populismului” îi urmează „globalist populismul”. Una dintre principalele contradicții ale epocii actuale apar între acestea două. Iată o altă sursă majoră de insecuritate globală. 

18. SUA legitimă și cea subterană se confruntă între ele în România și Ucraina. Poate și în Polonia și Ungaria, dar acolo rezistența națională este mai accentuată. SUA subterană se aliază cu puterile dominante ale UE atât pentru dominarea Europei politice (ori cel puțin a Mittel Europa / Europei centrale și orientale), cât și pentru a împiedica normalizarea relațiilor dintre SUA legitimă și Rusia. Republica Moldova este o altă victimă a acestui joc. 

19. O amenințare la adresa securității europene este substituirea proiectului Germaniei europene cu cel al Europei germane. 

20. Nu ne întoarcem la Războiul rece, care avea regulile lui și a generat o ordine mondială (cea bipolară), ci ne găsim într-o confruntare nouă în care primul obiectiv pare a fi încălcarea oricărei reguli și negarea nevoii de reguli. În această bătălie cu aspect de haos toată lumea pare a căuta securitatea, dar mai nimeni nu mai pare a căuta libertatea. Or, victoria securității pe seama libertății este o victorie tristă sau mai exact o altă expresie a înfrângerii.

21. Mijloacele războiului sunt noi. Cauzele lui (premise și scopuri) sunt vechi. Din confruntarea scopului cu mijloacele va ieși probabil o nouă ordine. Cum ar trebui și ar putea să arate aceasta este, însă, o altă temă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News