Urmărește emisiunea live


"Este enorm! Pe banii ăştia mă duc în Monte Carlo". Sezonul estival, sub așteptările hotelierilor: Preţurile pe litoralul românesc sunt mai mici ca afară

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Adi Coco)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Adi Coco)

Pe litoral, sezonul estival a început promiţător, cu un grad de ocupare peste aşteptări în iunie. Luna aceasta, însă se înregistrează o stagnare, pe de o parte, pentru că tarifele au crescut, pe de alta ca urmare a concurenţei pe care o fac state precum Bulgaria, Turcia sau Grecia.

Alegeri prezidentiale 2024

"Preţurile pe litoralul românesc sunt mai mici ca afară"

Lucian Popa, care deţine o afacere în domeniul hotelier în Mamaia, spune că preţurile de pe litoralul românesc nu au crescut la fel de mult ca în celelalte ţări, potrivit Rador.

"Preţurile nu au crescut foarte mult. La cazare, în primul rând, maxim între 7% şi 10% faţă de anul trecut. Preţurile pe litoralul românesc sunt mai mici ca afară. Grecii au crescut preţurile foarte mult, bulgarii au crescut, turcii au crescut cu cel puţin 50% preţurile care au fost anul trecut şi acum doi ani, din cauza faptului că s-a dat drumul la excursii, că nu mai sunt restricţii, lumea poate pe undeva pe bună dreptate, vor să se ducă şi în altă parte, nu numai pe litoralul românesc. Dar, atenţie, de data aceasta nu mai sunt preţurile la care se aşteaptă turistul român. Preţurile sunt foarte mari".

Antreprenorul admite, totuşi, că staţiunea Mamaia are şi puncte slabe, primul pe listă fiind parcările: "Din păcate, această taxă de parcare pe care primăria nu a redus-o aşa cum ne-a promis la începutul sezonului, la 48 de lei pe zi. Şi 48 de lei mi se pare mult. Sunt turişti care aleg partea de nord a staţiunii, unde sunt nişte preţuri foarte mari, şi acolo se duc cei care îşi permit. Acolo se duc cei care vor să fie văzuţi într-un anumit mediu pe litoral. Ceilalţi aleg zona aceasta, unde o pizza este 30 de lei"

Situaţia nu este diferită în Clisura Dunării

Mulţi agenţi de turism se plâng că este un început de sezon cald destul de slab. Staţiunile româneşti au o rată de ocupare mai mică decât anul trecut. Una din explicaţii ţine de faptul că, în lipsa restricţiilor, mulţi români au preferat să plece în străinătate. Situaţia nu este diferită în Clisura Dunării,

În Clisura Dunării, lipsa turiştilor este evidentă, observă prestatorii de servicii.

"Eu zic că este (n.r. gradul de ocupare) peste 50% - 60%. 80% - 90% cred că era anul trecut. Este într-adevăr mai scăzută", spune Octavian Leca.

"Este o scădere semnificativă pentru perioada asta. A fost o perioadă mai bună prin mai - iunie, în timpul şcolilor, când au venit numeroşi copii, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii doi ani. Dar acum, când ar trebui să fim în plin sezon, se vede că nu sunt turişti", spune Alin Subţire.

"Este enorm! Pe banii ăştia mă duc în Monte Carlo"

Tendinţele de vacanţă pentru anul acesta sunt destinaţiile din străinătate, spune reprezentantul unei agenţii de turism. Motivul e legat de tarifele mai mici. "Camerele pe litoral, în zona Clisura, în zonele montane cunoscute ale României, merg de pe la 400 de lei pe noapte. Or, asta este enorm, 100 de euro pe cameră. Cred că pe banii ăştia mă duc în Monte Carlo. Grecia nici nu mai vorbim, ne bate la preţuri în modul cel mai dur posibil".

"Tendinţele sunt spre vacanţele în străinătate. Grecia, Turcia, Egipt sunt destinaţii care sunt cele mai căutate. Cred că ne raportăm la preţuri. Chiar dacă în România tichetele de vacanţă deja s-au pus în mişcare, preţurile de pe litoralul românesc sunt puţin ca ma mari", spune Octavian Goga, manager: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel