Este momentul pentru a propune Moldovei reunificarea cu România

Clasa politică de la București nu face nimic până nu i se dă voie, dar acum a venit momentul unei acțiuni decisive susține deputatul Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită. Criza politică de la Chișinău nu poate fi soluționată decât într-un singur mod. Acum este momentul să propunem Republicii Moldova reunificarea cu România, susține Diaconu. Iată, integral, editorialul scris pentru DCNews:

Este momentul pentru a propune Moldovei reunificarea cu România


În vremurile tulburi o națiune poate face dovada unei politici curajoase. Din păcate, în România, națiunea contează prea puțin, iar clasa politică e departe de orice decizie curajoasă care să rezolve criza din Republica Moldova în singurul fel în care aceasta poate lua sfârșit: prin reunificarea cu România!


Orice altă țară care ar fi avut un teritoriu-stat artificial în criză, ar fi purces de îndată la reunificare, aceasta fiind susținută de majoritate atât în România, cât și în Republica Moldova. Nu și clasa politică aflată în exercitarea puterii la București pentru că aceasta nu face nimic dacă nu i se dă voie. Iar în privința reunificării, probabil nici nu și-a întrebat stăpânii de afară ca să nu deranjeze.

Strânsura politică de azi nu ar fi reușit Marea Unire în 2018


Dacă România ar fi avut o strânsură politică precum cea care ocupă funcțiile de conducere acum Marea Unire nu s-ar fi întâmplat niciodată, după cum nici revenirea Basarabiei la Țara Mamă în același an glorios 1918 nu ar fi avut loc, pentru că țuțerii de la București ar fi fost prea ocupați să nu deranjeze pe nimeni și să nu capteze atenția.Exact așa procedează liderii de la București: se ascund atunci când în joc este viitorul națiunii române și le e teamă de orice inițiativă ca să nu deranjeze la Bruxelles sau pe unde își vor mai avea comanditarii.

Politicienii de la București, complici cu ologarhii de la Chișinău


De ce nu iese acum România cu o propunere fermă și avantajoasă pentru Republica Moldova ca aceasta să devină parte din România? O asemenea inițiativă ar avea un suport popular masiv la Chișinău și, oricât ar dori unii politicieni de peste Prut să nu se discute despre acest lucru, nici măcar ei nu ar putea opri procesul. Politicienii de la București sunt însă ori complici cu oligarhii de la Chișinău, ori supuși directivelor externe ale altor puteri, așa că statul român stă și asistă tăcut la marea șansă de a reîntregi România.


Dar clasa politică de la București e incapabilă să păstreze și ceea ce înaintașii au realizat și tocmai de aceea separatismul etnic maghiar e tot mai prezent în Transilvania, darămite să recâștige Basarabia! Pentru reunificare e nevoie de oameni de stat. Noi avem deocamdată, prin palatele puterii de la București, numai oameni de paie.

N.red. Titlul de homepage, lead-ul și intertitlurile aparțin redacției, răspunderea articolului revine autorului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel