Aflat la Oradea pentru a-și prezenta moțiunea pentru Convenţia Naţională din 14 - 15 mai, secratarul general al PDL a declarat că este nevoie de un nou început în partid.
'Nu este un secret că, aici, la Bihor, ne bucurăm de mult sprijin, dar, de altfel, noi credem că am reuşit să convingem foarte mulţi colegi din ţară şi că vom câştiga preşedinţia partidului şi programul nostru va fi cel care va trebui urmat de partid în perioada următoare,' a declarat Vasile Blaga, după întâlnirea cu organizaţia PDL Bihor, în vederea prezentării programului său politic 'O Românie dreaptă, o Românie europeană'.
Blaga a precizat că 'este nevoie de un nou început în partid' aşa cum se întâmplă o dată la zece ani şi că partidul are la dispoziţie să aleagă între trei programe politice, dintre care, desigur, cel de urmat, potrivit convingerii sale, îl reprezintă cel conceput şi susţinut de echipa sa, relatează Agerpres.
În ceea ce priveşte modul cum se va vota, secretarul general al PDL a precizat că, potrivit statutului, 'votul este secret'.
"Am auzit discuţii pe tema asta. Sigur, aţi văzut cu toţii cum au evoluat lucrurile, începând de la numărul de participanţi, noi nu am cerut decât să participe toţi cei care vor intra în prima linie a anului electoral viitor: primarii, viceprimarii, preşedinţi de consilii judeţene sunt aproape 2.000 de oameni. Dar votul este secret. Scurt ca bună ziua. Acest lucru este prevăzut în statut. Nicio organizaţie, nici cea din Bihor, nici domnul Seremi (liderul PDL Bihor - n.r.), nu poate să dea dispoziţii cum să voteze fiecare. Votul este secret," a menţionat Blaga.
La rândul său, deputatul Cristian Boureanu a declarat, pentru Agerpres, că aproape 70% din membrii partidului îl vor pe Blaga la şefia partidului.
"Nu am nicio îndoială că se va vota la fel cum s-a întâmplat şi în 2001, când a candidat Traian Băsescu cu Petre Roman. Eu sunt sigur că cel puţin în baza partidului, 75-80% dintre membrii partidului îl vor pe Vasile Blaga şi simt nevoia de schimbare. Am încredere că partidul va vota pentru un nou drum. Nu este o aşteptare numai a membrilor, ci şi aşteptarea românilor, iar acest lucru se vede inclusiv în ultimele sondaje din ultimele luni. Vasile Blaga este, în momentul de faţă, la 24%, de departe primul lider al acestui partid, ca încredere," a spus deputatul Boureanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News