Se suspendă producția modelului Fiat 500e.
Stellantis a anunţat joi că va suspenda timp de patru săptămâni producţia modelului complet electric Fiat 500, pe fondul cererii reduse, transmite Reuters.
Stellantis, care deţine mărcile Fiat, PSA, Chrysler, Jeep, Citroen şi Alfa Romeo, este singurul mare producător auto al Italiei.
Încetinirea vânzărilor de vehicule electrice (EV) pe plan global a determinat producătorii auto să-şi ajusteze planurile EV.
„Această măsură este necesară din cauza actualei lipse de comenzi, pe fondul dificultăţilor de pe piaţa europeană a maşinilor electrice înregistrate de toţi producătorii auto, în special de cei europeni”, se arată într-un comunicat al companiei.
Modelul 500e este produs la celebra fabrică Mirafiori din Torino, locul de origine al Fiat.
Producţia va fi suspendată de vineri, iar Stellantis ”depune toate eforturile pentru a gestiona situaţia, în această fază dificilă a tranziţiei”. Ca parte a acestor eforturi, producătorul auto franco-italian a anunţat că va investi 100 milioane de euro la Mirafiori pentru a folosi baterii cu o performanţă mai ridicată şi va produce o versiune hibridă a maşinii electrice mici 500e, începând din 2025 sau 2026.
De mult timp sindicatele au cerut Stellantis o relansarea a uzinei Mirafiori, unde producţia a scăzut în ultimii ani.
Autorităţile de la Roma vor oferi subvenţii de până la 13.750 de euro pentru cei cu venituri reduse care vor să îşi cumpere un vehicul electric nou, care costă până la 30.000 de euro, fără TVA. O parte din această subvenţie este legată de casarea unui automobil existent cu motor pe combustie.
Acelaşi grup al persoanelor cu venituri reduse poate beneficia de o subvenţie de până la 10.000 de euro pentru un nou vehicul plug-in hybrid care costă până la 45.000 de euro.
În plus, vehiculele cu motoare pe combustie de ultimă generaţie vor fi şi ele eligibile pentru a beneficia de subvenţii, dar va fi vorba de o sumă mult mai mică.
Stellantis a prezentat recent noul Citroen e-C3, un vehicul electric low-cost, cu un preţ de pornire de 23.300 euro (24.540 dolari), menit să concureze cu modelele electrice accesibile ale firmelor auto din China. Citroen e-C3, care va fi produs în Slovacia, va concura cu Dacia Spring, care este asamblat în China.
Vehiculele electrice şi hibride sunt mai scumpe decât cele alimentate cu motoare cu combustie internă, iar producătorii auto europeni vor să lanseze modele mai ieftine, pentru a contracara concurenţa din China, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu