Prof. dr. Radu Vlădăreanu a oferit un interviu în exclusivitate pentru DC News.
Prof. dr. Radu Vlădăreanu a vorbit la interviurile DC News despre platforma de programare pentru vaccinarea anti-Covid și situația femeilor gravide din România.
După ce jurnalistul Val Vâlcu a atras atenția asupra faptului că „în platforma de programare, gravida este tânără, nu se califică în etapa a II-a.”, prof. dr. Radu Vlădăreanu a afirmat că „s-au calificat în etapa I doctorițele, asistentele și cele care au declarat că sunt gravide.”
„Cel puțin până în acest moment nu au fost probleme. Au fost vaccinate, n-au fost probleme de a fi vaccinate.”, a subliniat prof. dr. Radu Vlădăreanu.
De asemenea, prof. dr. Radu Vlădăreanu a spus că „la un moment dat pot exista niște excese de autoritate în sala de vaccinare, chiar dacă tu declari că ești. N-au fost, având de-a face cu personal medical. E bine să prevenim aceste lucruri, materialul nostru vine și trezește puțin atenția că nu ne dorim excese de autoritate împotriva gravidelor în care, văzute fiind gravide în luni terminale, să li se spună pe loc că *Degeaba vrei că nu e bine* sau mai știu eu ce.”
Potrivit prof. dr. Radu Vlădăreanu, decizia trebuie să fie luată de gravidă înainte de a ajunge la centrul de vaccinare, după o discuție temeinică cu medicul ginecolog sau medicul de familie. „Aceștia trebuie să știe ce să discute.”, a completat prof. dr. Radu Vlădăreanu.
Totodată, prof. dr. Radu Vlădăreanu a mai spus că „nu cred că există un cod de sarcină, să intre în priorități (n.red. în cadrul programărilor de pe platfomă). Nu s-a pus problema, nefiind probabil pe prospect, veșnica explicație, a fost lăsată în urmă. Este o persoană cu risc, dar nu este recunoscută în comorbiditățile clasice.”
„Ar mai fi util ca gravida să bifeze că e însărcinată, să fie înregistrată și poate pentru ea ar trebui urmărită. Ar ajuta și la lămurirea unor lucruri: urmărind acele sarcini vaccinate activ ne-am putea da seama că nu sunt mai multe reacții adverse decât femeile care nu sunt gravidă, că nu e un risc mai mare de avort spontan...
A pune pe seama vaccinului un avort trebuie să vedem dacă e mai mult decât se întâmplă în populația generală. Am fi putut urmări aceste situații, dar nu cred că suntem pregătiți în momentul de față. Trebuie o digitalizare serioasă a întregului sistem de sănătate.”, a mai explicat prof. dr. Radu Vlădăreanu la interviurile DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu