Attila Mesterhazy: Etnicii maghiari vor fi afectați de afirmațiile lui Orban în România

orban
orban

Attila Mesterhazy, liderul Partidului Socialist ungar (opoziţie) a declarat că afirmațiile lui Viktor Orban din campania pentru referendum din România vor avea efecte asupra etnicilor maghiari. Din punctul de vedere al lui Mesterhazy, gestul premierului ungar nu reprezintă decât un amestec în treburile interne ale României, relatează MTI.

Declaraţiile lui Orban în România vor afecta minoritatea etnicilor maghiari "atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung", a avertizat Mesterhazy.

 Orban i-a îndemnat sâmbătă pe cetăţenii României să ia decizia "corectă" în cadrul referendumului de duminică privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, într-un discurs suţinut în cadrul unei şcoli de vară organizată în staţiunea românească Băile Tuşnad.

 "Aş dori să urez românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine (duminică) este o posibilitate", a declarat Orban. Premierul ungar  a făcut aceste declaraţii cu privire la referendumul privind demiterea lui Băsescu în contextul unei dezbateri cu privire la relaţiile dintre România şi Ungaria.

 Potrivit MTI, Mesterhazy a subliniat că Orban s-a amestecat în mod deschis în treburile interne ale României, comiţând o "eroare gravă" pe ale cărei consecinţe le vor suporta etnicii maghiari din România.

El aprecia că România a cunoscut succese importate în ultimii zece ani şi este aproape de succesul Europei Centrale. "Dacă punem în paranteză grijile cotidiene, vedem că, în ultimii zece ani, în ceea ce priveşte alinierea României la Uniunea Europeană, ea a ajuns aproape de faza ca succesul Europei Centrale să o atragă cu ea însăşi. A reuşit să ţină în anumite limite datoria pe ţară şi să producă modificări care, chiar dacă nu aduc o viaţă mai bună, poartă cu sine posibilitatea dezvoltării României, a ajuns aproape de Ungaria, dacă nu chiar ne-a întrecut", declara Orban Viktor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel