Titi Aur, expert în conducere defensivă, a vorbit despre efectele drogurilor şi alcoolului în cazul şoferilor, după ce IGPR a anunţat că peste 15000 de şoferi au fost prinşi băuţi în primele 9 luni din 2023.
"Raportându-ne la perioada de 9 luni, pentru depistarea celor care au condus sub influenţa drogurilor şi alcoolului, au fost întreprinse mai multe acţiuni. Astfel, au fost depistaţi peste 13000 de conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului, dar la nivel contravenţional, adică evaluări de până în 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot pentru alcool, au fost depistaţi 3426 de conducători auto cărora li s-au întocmit dosare penale.
Din punct de vedere al consumului de substanţe psihoactive, au fost depistaţi 2749 de conducători auto aflaţi sub efectul acestor substanţe. Au mai fost depistaţi în aceeaşi perioadă 3607 conducători auto care nu posedau permis de conducere pentru nicio categorie", a declarat cms. Bogdan Oproiu la DC NEWS.
"Când eşti sub influenţa drogurilor, a alcoolului, apare acel efect de tub. Adică vezi din ce în ce mai puţin, mai strâns. Ai vedere periferică mai mică, şi totul se petrece în mintea ta mai târziu. Cele 0,75 de secunde de care ai nevoie să percepi, să înţelegi ce e în faţa ta, încep să se lungească, până spre infinit, dacă eşti în starea aia de nu mai înţelegi nimic.
A doua jumătate dintr-o secundă şi jumătate, cât îi ia unui şofer să reacţioneze, e timpul de reflex. Adică să apese pe frână sau să tragă de volan. La alcool sau droguri şi această capacitate e diluată. Şi atunci, ca şofer, vezi mai târziu, mai confuz, şi reacţionezi la fel de târziu şi confuz.
Culmea e că şi drogurile şi alcoolul îţi dau exact senzaţia inversă, că eşti invincibil, că poţi face orice, că eşti puternic. Auzim foarte des afirmaţia că "eu când beau, conduc mai bine". Este doar senzaţia şoferului. Conduce mai cu curaj, trece prin zone riscante, se strecoară printre maşini. Dar asta nu înseamnă că el conduce mai bine. Aici e marea păcăleală. Aceste substanţe îţi dau senzaţia că eşti mai bun, mai sigur, dar de fapt, pe cât te crezi mai bun şi mai sigur, cu atât eşti mai lent în a observa şi reacţiona. De aceea sunt interzise. Trebuie să înţeleagă şoferii asta.
Cum se face asta? Prin cursuri, prin predare, prin exemple, prin teste, prin emisiuni, prin campanii bine gândite, astfel încât să înţeleagă mulţi cât de periculos e. Şi că cel mai mic lucru negativ care i se poate întâmpla e că îl opreşte poliţia şi îi ia carnetul. Răul mare e accidentul, poate să ucidă pe cineva, să lovească o maşină. ", a declarat Titi Aur la DC Conducem.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu