Dinamo a pus capăt contractului cu antrenorul Eugen Neagoe.
Dinamo a anunţat luni seara că a rupt contractul pe cale amiabilă cu antrenorul Eugen Neagoe, care a suferit un infarct miocardic în timpul meciului cu Universitatea Craiova, din cadrul etapei a II-a a Ligii I de fotbal.
"FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul principal Eugen Neagoe au convenit în această seară încheierea raporturilor contractuale, a anunţat conducerea executivă a clubului din Ştefan cel Mare. Numit la începutul lunii iunie la conducerea tehnică a echipei noastre, Eugen Neagoe s-a prăbuşit pe banca dinamoviştilor în minutul 24 al meciului cu Universitatea Craiova, 0-2 pe Arena Naţională în etapa a doua a acestei ediţii de campionat, având nevoie de intervenţia urgentă a medicilor. Inima lui Eugen Neagoe a fost un pas să nu mai bată pentru fotbal, pentru Dinamo", se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres.
Gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare precizează că starea de sănătate a tehnicianului a stat la baza întreruperii contractului.
"Eugen Neagoe şi-a dorit foarte mult să formeze o echipă competitivă în Ştefan cel Mare, o echipă de play-off, de cupele europene la un club crescut din 1948 cu performanţa transmisă din generaţii în generaţii. Din păcate pentru toată suflarea dinamovistă, nu a reuşit să-şi îndeplinească visul din cauza problemelor medicale. Inima lui Eugen Neagoe are nevoie de linişte în aceste momente, de încurajările tuturor dinamoviştilor. Pentru că viaţa este mai importantă decât fotbalul indiferent dacă suntem suporteri, jucători, antrenori sau conducători.Clubul din Ştefan cel Mare îi mulţumeşte public fostului antrenor principal pentru activitatea pe banca tehnică a dinamoviştilor. Multă sănătate, Eugen Neagoe!", menţionează sursa citată.
În timpul partidei cu Universitatea Craiova din cadrul etapei a doua a Ligii I, Eugen Neagoe a suferit o sincopă şi a fost nevoie de intervenţia medicilor de pe ambulanţa aflată la Arena Naţională pentru a-i acorda primul ajutor. După aproximativ 15 minute, antrenorul dinamovist a părăsit Arena Naţională în ambulanţa în care i s-a acordat primul ajutor. În urma investigaţiilor efectuate la Spitalul de Urgenţă Floreasca s-a constatat că Eugen Neagoe a suferit un atac de cord. El a fost externat după două zile, numai după ce a suferit o intervenţie chirugicală prin care i s-a montat un defibrilator cardiac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu