Eugen Teodorovici a declarat că România urmează să semneze un acord cu Banca Mondială în scopul accesării unor fonduri care să fie folosite în vederea diversificării serviciilor medicale de familie. Ministrul a spus că acestea vor funcționa sub forma unor scheme de ajutor.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a precizat, miercuri, că România va semna un acord cu Banca Mondială. Potrivit aceleiași surse, fondurile negociate vor fi aprobate în luna iulie de reprezentanții Băncii Mondiale. Aceste fonduri vor fi investite în medicina de familie.
„Urmează să semnăm un acord cu Banca Mondială la care lucrăm de câteva luni de zile a fost negociat. În iulie se aprobă de către boardul Băncii Mondiale undeva să facem către un miliard de euro. Asta este dorinţa adresată în special diversificarea serviciilor care pot fi oferite la nivelul medicinei de familie, extinderea pachetului de servicii medicale oferite asistenţei primare medicale categoriilor de populaţie neasigurată, scheme de ajutor de stat pentru medicii de familie”, a spus ministrul, la dezbaterea cu tema „Prevenția în Sănătate. De la deziderat la fapte”.
Potrivit aceleiași surse, conceptul va fi fundamentat pe baza unei scheme de ajutor de stat prin care medicii de familie își pot finanța „nevoile sau dorințele” de a desfășura activități conexe din spectrul medical.
„Acesta va fi conceptul - o schemă de ajutor de stat prin care cei 11.000 de medici de familie să îşi poată finanţa nevoile sau dorinţele de a desfăşura o anumită activitate. (...) Pentru acele activităţi nu numai adeverinţe şi consult sumar să fie activităţi care să poată fi prestate de către medicii de familie, decontate de către casă şi pentru ca ele să poată fi prestate. Atunci această schemă ajutor de stat ajută medicul de familie pentru a lua o finanţare”, a precizat Teodorovici.
Ministrul Finanțelor a precizat și că aceste finanțări vor funcționa sub formă de împrumut pe termen de trei-patru ani, urmând ca la finalul acestei perioade, suma dobândită să fie restituită în fond, pentru a putea beneficia și alți medici de acești bani.
„Va fi un împrumut pe un termen de trei-patru ani după care să înceapă să dea această sumă înapoi către un fond. Adică banii rămân acolo pentru ca ei să poată fi folosiţi mai departe pentru medicii de familie. Dotarea spaţiului, biroului conform ultimelor standarde, cheltuieli cu echipamentele pe care aţi dori să le achiziţionaţi pentru a presta sau desfăşura acele acte medicale pe care le aveţi pe lista Ministerului Sănătății, cheltuieli legate de personal de care aveţi nevoie pentru a presta acele activităţi medicale sau acte medicale”, a mai spus ministrul.
Eugen Orlando Teodorovici a concluzionat spunând că acest program va fi lansat spre finanțare în luna iulie și va reprezenta un instrument extrem de util pentru medicii de familie și medicina preventivă.
„Noi lansăm spre finanţare acest program undeva în luna iulie pentru că va fi aprobat pe de o parte de Banca Mondială, iar noi la rectificare bugetară prevedem aceste fonduri ca medicii de familie să poată deja să acceseze aceste finanţări pentru ca medicina primară să fie cea pe care o dorim cu toţii degrevând spitalele judeţene. Acesta va fi un instrument foarte util pentru medicii de familie şi pentru medicina preventivă sau primară”, a mai explicat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu