Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, luni, în Plenul Senatului, la dezbaterile pe tema moţiunii iniţiate împotriva sa, că, în luna mai, se va lansa procesul de elaborare a bugetului pentru anul 2020, afirmând totodată faptul că Produsul Intern Brut al României a crescut cu peste 33% în ultimii doi ani.
"Aşa cum am promis, investim în sănătate şi educaţie. Am alocat 7,3 miliarde de lei în plus în anul 2019 faţă de anul trecut pentru sănătate şi 9,9 miliarde de lei mai mult pentru educaţie. Creşterea economiei a generat noi locuri de muncă. De la 1 ianuarie 2017, guvernarea PSD-ALDE a creat peste 600.000 de noi locuri de muncă în România. Practic, în doi ani de guvernare PSD, numărul salariaţilor a crescut cu 627.000 de persoane. OECD a confirmat recent că România a avut cea mai mare creştere a productivităţii muncii dintre ţările analizate. Datele Eurostat arată că, în perioada 2013 - 2017, România a avut cea mai mare creştere a productivităţii muncii în termeni reali, adică plus 25%, dinamică de peste patru ori mai mare decât media europeană. Pensia minimă garantată a crescut la 1 iulie 2018 cu 23%, de la 520 de lei la 640 de lei. Este cea de-a doua majorare a pensiei minime garantate după creşterea de la 400 de lei în 2016, la 520 de lei, la 1 martie 2017. Faţă de anul 2016, când valoarea punctului de pensie era de 871,7 lei, după doi ani de guvernare, valoarea punctului de pensie va fi de 1.265 de lei, de la 1 septembrie 2019, ceea ce reprezintă o creştere de 45% faţă de anul 2016. Creşterea economică a permis reducerea decalajelor faţă de Uniunea Europeană. Produsul Intern Brut a crescut, din 2016, de la 765,1 miliarde lei la un nivel prognozat de 1.022,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creştere de peste 33% în doar doi ani. Ministerul Finanţelor Publice lansează, în decursul lunii mai, procesul de elaborare a bugetului pentru anul 2020. Pentru cei care sunt interesaţi putem avea discuţii la Ministerul de Finanţe, dacă există interes", a spus ministrul de resort.
Acesta a subliniat că salariul mediu real net din România s-a majorat cu 26% în comparaţie cu anul 2016.
"Cred că este o aroganţă, dacă nu o ofensă adusă tuturor partidelor politice şi tuturor parlamentarilor români, inclusiv propriilor colegi din PNL şi USR, alături de care aţi semnat această moţiune, faptul că insinuaţi că până azi cei aleşi şi trimişi de către cetăţeni în Parlamentul ţării nu ar fi reprezentat interesele acestora şi nu ar fi făcut ca vocea lor să fie auzită. Aş dori să punctez câteva aspecte de interes comun făcând abstracţie vădit tendenţioase sau împrumutate din repertoriul regretabil al domnului senator (Florin Cîţu, n.r.). Salariul mediu net, privat şi bugetar, împreună, în România este cu 35% mai mare decât în 2016, Dacă scădem efectele negative ale inflaţiei, salariul real mediu net este cu 26% mai mare faţă de momentul venirii PSD la guvernare. Asta înseamnă o creştere economică reală transferată în buzunarul oamenilor. Salariul din sectorul construcţiilor şi în domenii conexe construcţiilor a urcat, în februarie 2019, cu peste 40% în ritm anual, potrivit datelor Institutul Naţional de Statistică. Următoarele cele mai mari creşteri le au salariaţii din învăţământ şi din sănătate, unde creşterile depăşesc 30%", a declarat Eugen Teodorovici.
Moţiunea simplă "Eugen Teodorovici, românii îţi cer să demisionezi!", iniţiată de 38 de senatori de la PNL şi USR, a fost respinsă luni în plenul Senatului. În favoarea moţiunii s-au exprimat 27 de senatori, 70 au votat împotrivă şi nouă s-au abţinut.
Votul din plenul Senatului la această moţiune a fost secret electronic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu