Eugen Tomac a fost reales în funcția de președinte al PMP

Eugen Tomac a fost reales în funcția de președinte al Partidului Mișcarea Populară.

Europarlamentarul Eugen Tomac a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, de cei 708 delegaţi cu drept de vot participanţi la Congresul extraordinar al PMP, organizat la Palatul Parlamentului.

Tomac a obţinut 705 voturi "pentru", unul "împotrivă", alte două voturi fiind anulate, conform rezultatelor anunţate de organizatori.

Ca secretar general al PMP a fost validat Ionuţ Simionca.

De asemenea, au fost votaţi 29 de vicepreşedinţi ai partidului, printre aceştia aflându-se: Marius Paşcan, Gheorghe Ialomiţianu, Petru Movilă, Dorel Onaca, Florian Bichir, Claudiu Palaz, Ion Ariton, Clement Negruţ, Corneliu Bichineţ, Ştefan Florescu.

CITEȘTE ȘI     -    Eugen Tomac: PNŢ Maniu-Mihalache și Partidul Ialomițenilor se alătură PMP. Avem nevoie de o alternativă de dreapta

În conducerea PMP se vor regăsi şi 11 secretari executivi.

Eugen Tomac a mulţumit pentru votul acordat, subliniind că primul obiectiv politic al partidului este crearea, în perioada următoare, a unui "bloc de dreapta" pentru a oferi ţării o alternativă.

"Sunt onorat şi, în acelaşi timp, simt această responsabilitate pe care o avem împreună de dus mai departe. Vă asigur că voi face tot ceea ce trebuie pentru ca partidul nostru să se consolideze, să reuşească să-şi atingă toate obiectivele pe care şi le-a propus pentru anul 2024, un an plin de provocări, cu patru rânduri de alegeri. Primul obiectiv este să reuşim să creăm acel bloc necesar de dreapta pentru a oferi ţării o alternativă. Şi, evident, următorul obiectiv este să revenim în Parlament cu o echipă de oameni capabili să reprezinte interesele României şi, evident, să dăm viitorul preşedinte al ţării", a declarat Eugen Tomac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel