Eugen Tomac, liderul PMP: Am fost calm și atent la orice provocare, s-a depășit însă o linie roșie. Nu mai tolerez. De mâine, nimic nu va mai fi la fel!

Sursă foto: Agerpres
Sursă foto: Agerpres

Eugen Tomac, liderul PMP, a transmis un mesaj dur privind partidul pe care îl conduce.

El a spus că, de doi ani, trăiește una dintre cele mai ciudate experiențe politice.

„De doi ani trăiesc una dintre cele mai ciudate experiențe politice. Conduc un partid pe care toată lumea îl vrea desființat. PSD a încercat să rupă PMP în zeci de bucăți, dar nu a reușit. I-a păcălit doar pe câțiva oameni ce vânau funcții cu orice preț. PNL a dorit o fuziune și și-a imaginat că, afișându-se cu un discurs de vulpe șireată, va înghiți din mers o nucă tare. Nu i-a mers. Din interior, o grupare ce are carențe mari în a înțelege noțiuni elementare de democrație și care disprețuiește acest partid, s-a aliat cu toate formațiunile și toate instituțiile care ne pot hărțui, dar nu le va merge.

Mă și amuză deja când îi întâlnesc pe holurile instanțelor din București, disperați, neputincioși și plini de ură. Oameni slabi, lipsiți de caracter. Sunt convins că Adevărul va triumfa, noi am rezistat și ne vom lua revanșa. România are nevoie de un partid al dreptății, de un partid care să ducă mai departe stindardul dreptei curajoase, de un partid vertical și capabil să reziste, așa cum PMP o face de zece ani. Ne-au tăiat resursele, ne amenință cu dosare, ne târăsc prin tribunale, ne lovesc în stil bolșevic. Nimic însă nu ne va opri. Vom continua să muncim pentru a oferi românilor o alternativă reală de dreapta. Ratații din politică nu au loc lângă noi. Lângă PMP și aliații noștri vor rămâne doar cei care știu să respecte democrația, prețuiesc dreptatea și iubesc România!

Am fost calm și atent la orice provocare, s-a depășit însă o linie roșie. O spun direct și asumat. Nu mai tolerez, cei care au încercat să ne distrugă vor primi ceea ce merită. Exact ce ne-au dorit nouă vor primi înzecit. De mâine, nimic nu va mai fi la fel! Românii vor avea în 2024 cel mai de succes proiect politic de dreapta pe care să-l voteze cu încredere și mândrie. Cred în polul de dreapta, iar noi îl vom construi pentru români, pentru România”, a scris europarlamentarul pe Facebook.

2. -imagine fara descriere- (tomac_46744600.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel