Europarlamentarul Eugen Tomac a anunțat coalizarea mai multor partide de dreapta.
Europarlamentarul Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a anunţat, sâmbătă, la lucrările Congresului extraordinar al partidului, că Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache şi Partidul Ialomiţenilor se alătură PMP, conform Agerpres
În acelaşi context, el a subliniat necesitatea coagulării unei alternative de dreapta în vederea alegerilor de anul viitor, pornind şi de la faptul că la evenimentul PMP au fost prezenţi şi preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi unul dintre vicepreşedinţii USR, Vlad Botoş.
La Congresul extraordinar al PMP, în cadrul căruia este aleasă şi noua conducere a formaţiunii, şi-au înregistrat prezenţa 708 delegaţi cu drept de vot.
Vreau să le mulţumesc liderilor USR şi Forţa Dreptei pentru că au fost alături de noi şi, nu întâmplător, am invitat reprezentanţii Partidului Naţional Ţărănesc Maniu şi Mihalache, pentru că acest nucleu serios de oameni reprezintă adevărata fibră a PNŢCD, a oamenilor care au plătit puternic pentru convingerile pe care le-au avut. (...) De aceea i-am invitat şi mă bucur că se alătură Partidului Mişcarea Populară şi vom avea acest subiect pe ordinea de zi a primului Consiliu Executiv Naţional. De asemenea, vreau să-i mulţumesc domnului primar Marinică Cazacu, care este alături de noi, va fi în viitoarea conducere a Partidului Mişcarea Populară. Împreună cu Partidul Ialomiţenilor va veni în Partidul Mişcarea Populară, a anunţat Eugen Tomac.
CITEȘTE ȘI - Eugen Tomac: Se plâng că agricultorii sunt nedreptățiți. Când colo, acest Daea exprimă incompetență
Totodată, el a criticat PNL, pentru că a adus PSD la guvernare.
"Ei cred că România a eşuat. Noi trebuie să spunem următorul lucru. Ei au eşuat şi politicile şi mizele lor au eşuat, nu România. Au eşuat pentru că au adus PSD la putere, nu România. Ei au eşuat pentru că nu au reuşit în 10 ani să construiască o autostradă care să lege Ardealul de Moldova, nu România, ei au eşuat pentru că nu au reuşit să lege Sibiul de Bucureşti, nu România. Ei au eşuat pentru că avem un sistem de sănătate prost şi în care oamenii mor cu zile, nu România. Ei au eşuat pentru că avem pensionari care se plâng pentru ziua de mâine, nu România. Ei au eşuat pentru că avem un sistem de educaţie din care fug copiii, nu România. Ei au eşuat pentru situaţia în care suntem astăzi şi de aceea avem obligaţia să strângem rândurile, să consolidăm un pol de dreapta, credibil, pentru că România nu are nicio vină pentru că ei au eşuat. De asta Partidul Mişcarea Populară este aici", a mai declarat Tomac.
Liderul PMP a subliniat că este nevoie de o nouă alternativă de dreapta.
"Avem nevoie de o nouă alternativă. De aceea este necesar ca PMP, împreună cu celelalte partide de dreapta, să-şi dea mâna şi să construiască o alternativă de dreapta pentru a salva România. O alternativă de dreapta care să facă reformele necesare, o alternativă de dreapta care să scoată corupţii din instituţii, o alternativă de dreapta care să implementeze o lege a Sănătăţii, o alternativă de dreapta care să aşeze România acolo unde merităm cu toţii", a arătat Eugen Tomac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu