Pornind de la Raportul de țară, publicat luni de Comisia Europeană, Eugen Tomac, președinte PMP și eurodeputat, a făcut o radiografie a sectorului de afaceri din România.
"Cum te lansezi în afaceri în România. Să facem un exercițiu. Ne imaginăm că suntem pregătiți să lansăm o afacere. Avem ideea, avem capital pentru a începe și, cel mai important, avem dorință, suntem entuziasmați. Pornim la drum cu încrederea că vom reuși, că doar am făcut tot ce este necesar", a scris, pe facebook, președintele PMP.
În sectorul de afaceri din România găsim "birocrație, administrație publică ineficientă". "Ce găsim în realitate în sectorul de afaceri în care tocmai am intrat: birocrație, administrație publică ineficientă, infrastructură de transport învechită sau inexistentă, cadru legislativ imprevizibil, oportunități de investiții limitate", continuă Eugen Tomac, care face referire la Raportul de țară publicat luni de Comisia Europeană.
"Toate ne sunt “reproșate” în Raportul de țară publicat luni de Comisia Europeană. Documentul radiografiază cu precizie situația din țara noastră, iar concluziile nu sunt prea optimiste. Revenim la afacerea noastră, care între timp a eșuat, iar noi am rămas cu entuziasmul tăiat și aripile frânte. Și aveam atât de multe de oferit. La fel ca România. Are atât de multe de oferit…", a mai punctat Eugen Tomac, președintele PMP.
Reamintim, că, la Bruxelles, Comisia Europeană a publicat luni, 23 mai, un raport semestrial de țară în care este analizată situația generală a României. Documentul cuprinde o serie de analize și previziuni, ținând cont de direcția actuală a țării noastre, dar și recomandări pentru a ameliora problemele din anumite sectoare.
Până în 2030, piața muncii ar putea să scadă cu 8,8%, în condițiile create de scăderea demografică și o formare ineficientă a personalului. Comisia recomandă o creștere a nivelurilor de producție locală în care să se țină cont de includerea masivă în piața muncii a femeilor, a minorităților, a tinerilor și a persoanelor în vârstă, totodată.
Abilitățile forței de muncă nu sunt aliniate, în România, la nevoile pieței, unde se simte lipsa personalului calificat. Perspectivele negative din piața muncii sunt influențate, conform experților europeni, de lipsa competențelor, incompatibilitate între angajator și angajat, educația și sistemul slab de formare. Domeniul construcțiilor duce lipsă de forță calificată de muncă
Comisia Europeană estimează o creștere, în continuare, a prețurilor, scumpirile fiind influențate de prețurile ridicate la energie, în ciuda plafonării costurilor percepute. În discuție este adusă și poluarea generată de gropile de gunoi ilegale sau neconforme, utilizate și tolerate de administrațiile centrale, regionale sau locale.
Impactul economic al războiului din Ucraina se resimte deja și în România. Raportul indică efecte negative indirecte, cauzate de întreruperea lanțului de aprovizionare cu bunuri de larg consum, gaze și combustibili. De asemenea, sistemul sanitar de stat și educația riscă să nu facă față, din cauza valului de refugiați, din Ucraina, care decid să rămână în țara noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu