Eugen Tomac a avut discuţii la nivel înalt în SUA.
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a fost prezent la sărbătoarea "Lincoln Day", din Statele Unite ale Americii, la invitația mai multor membri ai Partidului Republican, care îi sunt prieteni. Tomac spune că a discutat cu senatorul Rick Scott despre războiul din Ucraina și pericolele pe care le înfruntă Republica Moldova.
"În acest sfârșit de săptămână, am revenit, la invitația prietenilor mei din Partidul Republican, la sărbătoarea “Lincoln Day”, organizată la Mar-a-Lago, Florida. L-am reîntâlnit cu acest prilej pe senatorul Rick Scott, una dintre vocile influente ale Partidului Republican și am avut un schimb de opinii cu privire la situația generată de războiul declanșat de Rusia și provocările pe care le înfruntă R. Moldova. Concluzia senatorului Scott este cât se poate de realistă: dacă Ucraina va pierde războiul, R. Moldova este în pericol major. Prin urmare, este imperios să susținem și să apărăm pe toate palierele R. Moldova. De asemenea, să investim continuu în înzestrarea armatei României și să consolidăm în fiecare zi parteneriatul nostru cu Statele Unite ale Americii" a scris pe Facebook Eugen Tomac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News