Eugen Tomac: România trebuie să aibă 300 de parlamentari, nu 469

Tomac: În 4 ani, aleșii României nu au reușit să elaboreze raportul
Tomac: În 4 ani, aleșii României nu au reușit să elaboreze raportul

Eurodeputatul PMP, Eugen Tomac,  spune că partidele parlamentare trebuie presate astfel încât măcar anul acesta să fie votată legea PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300.

"Din ciclul minunilor ce s-au întâmplat anul trecut în Parlamentul României.

În 2018 a fost adoptată, în Senat, legea propusă de PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Doar că aceasta nu a ajuns niciodată să fie votată în plenul Camerei Deputaților. În 4 ani, aleșii României nu au reușit să elaboreze raportul. Astfel, Comisia Juridică și cea pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului au solicitat Biroului Permanent un alt termen spre a prezenta deputaților concluziile referitoare la această lege esențială pentru democrația românească.

An de an, inițiativa legislativă rămâne uitată prin sertare, deși implementarea legii este obligatorie, așa cum prevede Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012 a Curții Constituționale.

România trebuie să aibă 300 de parlamentari, nu 469. Pentru asta, toți trebuie să punem presiunea necesară asupra partidelor parlamentare, astfel încât măcar anul acesta să se voteze una dintre cele mai importante legi asupra căreia au decis 90% dintre români, spune europarlamentarul PMP, Eugen Tomac.

Eugen Tomac: Verde pentru salariul minim european, start negocierilor

"Suntem cu un pas mai aproape de succesul Directivei salariilor minime", anunță europarlamentarul PMP, Eugen Tomac.

Miniștrii Muncii din statele membre UE au ajuns la un acord în Consiliu, astfel încât pot începe negocierile dintre cele trei instituții ale UE – Parlamentul European, care acum două săptămâni și-a votat poziția, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană.

Mesajul transmis de Parlament două săptămâni în urmă și, acum, de Consiliu este unul puternic. Salariile decente și echitabile pentru cetățenii europeni care muncesc nu sunt opționale, sunt un deziderat clar al Uniunii.

Conform noilor reguli, este de așteptat ca salariile minime să crească în mai mult de jumătate din statele membre, ajutând peste 25 de milioane de lucrători.

Datorită acestei directive, România se poate apropia de un trai decent, oferit de salariile din statele Europei de Vest.

Așa vom învinge sărăcia și vom deveni o țară în care românii vor trăi așa cum merită!", precizează Eugen Tomac.

Context și etapele următoare

În UE, există diferențe mari între statele membre în ceea ce privește măsura în care lucrătorii sunt acoperiți de convențiile colective și nivelul salariilor minime. Acesta este, de asemenea, efectul modelelor foarte diferite ale piețelor forței de muncă din statele membre. Deși respectă aceste diferențe, proiectul de act legislativ stabilește un cadru procedural pentru promovarea unei protecții mai bune și mai eficace a salariului minim în toate statele membre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel