Eugenia Șerban a izbucnit în plâns, în direct, la Antena 3 CNN: Nu mai pot!

Antena 3 CNN
Antena 3 CNN

Actrița Eugenia Șerban a izbucnit în plâns, joi seară, la Antena 3 CNN.

Actrița Eugenia Șerban a fost invitată, joi seară, la Antena 3 CNN, la emisiunea Sinteza Zilei, moderată de Mihai Gâdea. Ea a relatat întreaga dramă prin care a trecut în ultimii 14 ani, de când fiul său, care are acum vârsta de 31 de ani, a început să consume droguri.

„Legea 2 Mai va viza consumatorii dependenți și nu marii dealeri. Un alt proiect, Registrul condamnaților, înseamnă practic excluderea din societate a consumatorilor de droguri din România, majoritatea fiind tineri și foarte tineri“, a spus Mihai Gâdea despre legile privind drogurile aprobate în Parlamentul României.

„Și ce facem cu ei, dacă îi excludem din societate? Pe dealeri cine îi scoate din societate, sau nu există interes ca ei să fie scoși din societate, pentru că acolo sunt foarte mulți bani?“, a replicat Eugenia Șerban.

„Nu se vrea!“, a continuat ea.

„De ce nu se vrea?“, a insistat Mihai Gâdea.

„Pentru că e foarte de sus, clar. Atâta timp cât nu vor să prindă dealerii și incriminează consumatorul, e clar. Atunci, să avem cât mai mulți consumatori ... pe care îi excludem din societate“, a spus actrița.

„Ce ar trebui să știe guvernanții din experiența unei mame, de la bătălia ta de 14 ani?“, a insistat Mihai Gâdea.

CITEȘTE ȘI        -      Eugenia Șerban, mărturisiri despre drama prin care a trecut cu fiul său: Am ales să iau ordinul de protecție, tocmai ca să nu ajung acolo

Eugenia Șerban a izbucnit în lacrimi, în direct la Antena 3 CNN

„Este foarte clar că de la președinte la prim-ministru și la ministrul Sănătății, toți ar trebui să țină cont că acești oameni nu trebuie excluși din societate, ci ajutați. Pentru asta trebuie schimbată legea. Atâta timp cât legea nu ne ajută și nu suntem lăsați să-i ajutăm, suntem legați de mâini și de picioare, iar ei sunt îndepărtați de societate din toate punctele de vedere.

Nu putem să-i internăm cu forța și nici nu se vrea să fie internați și ajutați cu adevărat. Sigur, ei trebuie în primul rând să dorească asta, dar atâta timp cât societatea îi exclude în totalitate nu au vreun interes să mai vrea ceva de la viață. Nu-i interesează decât drogul pentru ziua de mâine.

Ce facem cu dealerii, cu adevărații dealeri, pentru că atâta timp cât există dealeri și ei vor avea de unde să consume. Dacă nu ar mai exista, consumatorii nu ar mai avea de unde să cumpere.

Nu vorbim doar de copii, de adolescenți și de tineri, ci de procurori, de avocați, de polițiști și miniștri care consumă droguri. Ei fac legile împotriva consumului și dealerilor de droguri. Atâta timp cât ei decid ...“, a spus actrița resemnată.

„Cum să avem încredere într-o lege făcută de un procuror, un avocat și un judecător care consumă droguri? Se vrea ca această societate să se facă bine sau nu?! Eu știu că în seara asta copilul meu mă judecă pentru că sunt aici și are impresia că dacă am venit aici și vorbesc ... .

Chiar mi-a trimis un mesaj în care mi-a reproșat că îmi fac emisiuni pe dependența lui. Nu m-ați auzit vorbind timp de 14 ani, mi-am făcut doar meseria. Dacă vorbesc acum, este pentru că nu mai pot și el trebuie să înțeleagă asta“, a conchis actrița Eugenia Șerban în timp ce a izbucnit în lacrimi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel