EURO 2012: Ceremonia de deschidere - GALERIE MULTIMEDIA

Campionatul European de fotbal din Polonia şi Ucraina a început, vineri, pe Stadionul Naţional din Varşovia, cu o ceremonie la care au participat peste 800 de voluntari din 63 de ţări, iar conceptul a fost dezvoltat de italianul Marco Balich (50 de ani), care printre altele s-a ocupat de festivităţile de deschidere şi închidere ale Jocurilor Olimpice de iarnă de la Torino din 2006, iar în Ucraina este cunoscut pentru că a coordonat ceremonia de deschidere a Donbass Arena din Doneţk în 2009.

Spectacolul a durat 12 minute şi a conţinut atât elemente tradiţionale cât şi inovaţii, reuşind să aducă sportul şi cultura la un loc marcând astfel startul unui eveniment istoric, primul Campionat European găzduit de Europa Centrală şi de Est. De asemenea, au fost prezentate steagurile celor 16 ţări participante, dar şi valorile UEFA: unitate, concurenţă şi pasiune.

 Renumitul pianist ungar Adam Gyorgy (30 de ani), fost component al naţionalei Ungariei de futsal, a cântat fragmente din Etude (Op.25 Nr.11) a compozitorului polonez Frederic Chopin.

Deschiderea EURO 2012 de staycu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel