Atacantul portughez Nani a înscris cel de-al 600-lea gol din istoria Campionatului European de fotbal, cu ocazia meciului împotriva Islandei (scor 1-1), disputat marți seara la Saint-Etienne, în cadrul Grupei F de la EURO 2016.
Internaționalul lusitan a deschis scorul în minutul 32 al întâlnirii, cu un șut din interiorul careului, islandezii restabilind egalitatea la cinci minute după pauză, prin Birkir Bjarnasson, autorul primului gol al selecționatei țării sale la un turneu final de campionat continental.
Primul gol din istoria Campionatului European de fotbal a fost marcat pe 6 iulie 1960 de iugoslavul Milan Galic, într-o partidă cu Franța (scor 5-4), în timp ce golul cu numărul 100 i-a aparținut francezului Alain Giresse, la ediția din 1984, potrivit Agerpres.
Danezul Kim Vifort a înscris, la rândul său, cel de-al 200-lea gol din istoria EURO, în 1992, iar golul cu numărul 500 l-a avut drept autor pe spaniolul Xavi, la ediția din 2008, câștigată de "La Roja", care și-a apărat apoi titlu european patru ani mai târziu, la EURO 2012.
Reperele EURO:
Primul gol: Milan Galic (Iugoslavia), 1960
Al 100-lea gol: Alain Giresse (Franța), 1984
Al 200-lea gol: Kim Vilfort (Danemarca), 1992
Al 300-lea gol: Zlatko Zahovic (Slovenia), 2000
Al 400-lea gol: Thierry Henry (Franța), 2004
Al 500-lea gol: Xavi (Spania), 2008
Al 600-lea gol: Nani (Portugalia), 2016
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News