EURO 2020. Gabi Balint, reacție în scandalul așezării politicienilor: Un act jenant

Gabi Balint s-a arătat indignat că Federația Română de Fotbal nu îi respectă pe sportivii de performanță din fotbal.

Publicitate

Marele fotbalist al generației de aur, Gabi Balint, a intervenit în direct la Antena 3 unde a vorbit despre situația creată pe Arena Națională la meciul din cadrul EURO 2020, unde vedetele sportului românesc au fost plasate la tribuna a doua, iar politicienii la tribuna întâi. 

”Un act jenant. Sincer m-am simțit și eu jenat, deși n-am fost acolo, și mai bine că n-am fost. Oricum, nici nu mă așteptam ca Federația Română de Fotbal să aibă grijă de valorile fotbalistice din România, de oamenii care au scris istorie în România în acest sport. Totuși a fost dureros să vezi că Hagi era liber, era dispus să meargă la meci, și el nu a fost invitat acolo, în loja de onoare unde ar fi trebuit să fie, să ne reprezinte pe toți ceilalți care am jucat alături de el, și fotbalul românesc. Ăsta a fost primul lucru care pe mine m-a deranjat foarte mult când am văzut acest fapt. Eu nu cred că se poate întâmpla așa ceva în nicio țară pentru că dacă ne uităm pe imaginile de la alte meciuri vedem fotbaliști consacrați pentru că li se dă importanță, sunt apreciați. Oamenii de acolo știu că asta înseamnă un capital de imagine și aici mă întreb de ce Federația nu este interesată să aibă un capital de imagine pentru că foștii fotbaliști pot oferi lucrul ăsta. Câteodată mă întreb dacă o fac intenționat sau pur și simplu atâta pot. Parcă vor să arate cumva că nu le pasă de foștii fotbaliști pentru că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru”, a declarat Gabi Balint. 

Gică Hagi și Gică Popescu au fost plasați la tribuna a doua a Arenei Naţionale la meciul Austria - Macedonia de Nord, de la EURO 2020, în timp ce politicieni precum Victor Orban și Anca Dragu au ocupat locurile tribunei întâi.

CITEȘTE ȘI: Orban, mesaj după ce a stat la VIP și Hagi la tribuna a 2-a

Mihai Gâdea a criticat dur situația

"Este o știre care, din păcate, nu a fost văzută şi la care vreau să mă refer în această seară destul de pe larg. I-am spus noi "ruşinea naţională". Campionii noştri au fost umiliţi, încă o dată. Despre ce e vorba...

Am găzduit şi noi un meci al EURO şi acest moment ar fi trebuit să fie de maximă  importanţă, aşa cum aţi văzut cu toţii. Meciul ca meciul, nu putem influenţa şi nici nu trebuie să influenţăm un meci, însă faptul că eşti gazdă al unui astfel de meci, deci cu o vizibilitate uriaşă, în momentul respectiv ce faci? Ce pui în vitrină? Este o ocazie excelentă pentru a-ţi face PR, pentru a-ţi face imagine sau este o ocazie excelentă pentru a te face de râs? Ei bine, în România, ne-am făcut de râs", a declarat Mihai Gâdea.

CITEȘTE ȘI: Gică Popescu, precizări în scandalul biletelor de la EURO 2020: Ne-am simţit ca pe vremuri

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel