EURO 2020. Campionii la tribuna a doua și politicienii la oficială. Ce spune FRF. Replica lui Gică Popescu

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Federația Română de Fotbal (FRF) a reacționat în scandalul privind locurile acordate campionilor în tribuna a doua la meciul EURO de aseară.

Publicitate

"Întregul proces de ticketing la EURO 2020 este gestionat de UEFA, care nu oferă invitații. Federația Română de Fotbal a făcut o cerere de cumpărare de bilete la UEFA, pentru a oferi locuri în tribună fostelor glorii fotbalistice, și a primit bilete de categoria I. Prețul este tipărit pe bilet. FRF a făcut acest demers pentru 60 de glorii ale fotbalului românesc, oferindu-le cea mai bună variantă avută la dispoziție la meciurile organizate de UEFA.

În privința locurilor VIP, facem precizarea că FRF nu a deținut locuri în acest sector. UEFA a avut invitați proprii, străini și români, printre care conducerea FRF (președinte, secretar general, secretar general adjunct, director tehnic) și managerul Structurii Locale de Organizare a EURO 2020 la București.

Totodată, este util de știut că UEFA are un alt criteriu de împărțire a locurilor în tribune, diferit de sistemul Tribuna I, Tribuna II și Peluze. Cele 3 categorii UEFA sunt:
• Categoria 1 – central, între cele două careuri de 16 m, pe ambele părți ale stadionului
• Categoria 2 – colțurile terenului
• Categoria 3 – peluze" , a fost răspunsul FRF pentru gsp.ro.

Vezi și: EURO 2021. Campionii la tribuna a doua și politicienii la oficială. Gâdea: Ruşine națională! Au fost umiliţi încă o dată. Ne-am făcut de râs

Ce spune Gică Popescu

"Mă așteptam să primesc invitație în altă parte a stadionului. Lui Gică Hagi i-am zis, pe drum spre stadion, unde avem locuri,. Mi-a fost teamă că, dacă îl anunț înainte să plecăm că vom sta la tribuna a doua, nici nu mai vine la meci”, a spus Gică Popescu pentru gsp.ro.

"În protocolul cu UEFA, s-a acordat o cotă-parte de 700 de bilete Primăriei. Atât! Ulterior, aceste 700 de bilete au fost împărțite, jumătate-jumătate, între Primărie și Guvern. Și am cumpărat pentru prieteni din cota Guvernului, toate erau la tribuna a II-a", a mai spus acesta.

Vezi și: EURO 2020, cu gunoaie și oficiali internaționali lăsați la voia întâmplării. Ponta: O rușine națională

Spania - Suedia, LIVETEXT EURO 2021. Spaniolii, posesie mult superioară

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel