Euro este salvat, dar 2013 va fi un an dificil

euro
euro

Publicitate

După ce suspiciunile de prăbușire ale euro se accentuaseră în urmă cu câteva luni, euro pare să fie salvat, în special după acordul privind datoriile Greciei. Cu toate acestea, 2013 se anunță un an dificil, în care se vor resimți efectele devastatoare ale

În urmă cu un an, "Grexit"-ul era un subiect importanta pe masa analiștilor. Ieșirea Greciei din zona euro era considerată o certitudine, nu o ipoteză, iar acest risc a existat o mare parte din 2012. În prezent, perspectiva plecării unui membru al zonei euro a dispărut, consideră analistul European Policy Centre, Janis Emmanouilidis.

Pentru a soluționa problema Greciei, miniștri de Finanțe din zona euro s-au reunit în numeroase rânduri, deseori tensionate, iar pe 13 decembrie Grecia a primit tranşa de ajutor de 34,3 miliarde de euro fără de care ar fi intrat în faliment. Împrumutul a avut o consecinţă spectaculoasă şi emblematică: Standard&Poor's a îmbunătăţit cu şase trepte ratingul Greciei, la nivel B- cu perspectivă stabilă, iar euro s-a apreciat faţă de dolar.

Totodată, sfârșitul acestui an a adus compromisul miniştrilor de Finanţe pentru supravegherea comună a băncilor din zona euro, după mai multe săptămâni de blocaj. Decizia este considerată un prim pas către uniunea bancară, care ar urma să prevină ca crizele apărute la nivelul instituţiilor financiare să se propage în restul economiei.

Pentru 2013, incertitudinile sunt politice, pe fondul alegerilor generale din Italia şi din Germania, în timp ce puterea politică din Grecia este pe muchie de cuţit, potrivit lui Janis Emmanouilidis. Riscurile economice şi sociale nu au fost trecute cu vederea, existând opinii în acest sens, inclusiv ale FMI, care consideră că tăierile drastice ale cheltuielilor publice, au avut consecinţe dramatice asupra pieţei muncii, salariilor şi pensiilor, agravând criza.

Zona euro a reintrat în recesiune în trimestrul al treilea, iar reculul PIB s-a accentuat în ultimele trei luni. Redresarea este aşteptată abia pe parcursul anului viitor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel