Iată ce se întâmplă pe piața valutară din România și din lume. Sunt informațiile zilei - 27 aprilie 2022.
Euro a scăzut astăzi, 27 aprilie 2022, la cel mai slab nivel din 2017 încoace, deoarece investitorii tot mai îngrijoraţi de perspectivele de creştere globală şi de inflaţie au cumpărat dolari, în timp ce rezultatele mixte ale companiilor au dus din nou la scăderea pieţelor bursiere, scrie Reuters, conform Mediafax.
Dolarul a urcat cu 4,3% în aprilie şi este pe cale să înregistreze cea mai bună lună din ianuarie 2015, propulsat de aşteptările tot mai mari ca Rezerva Federală să majoreze agresiv dobânzile în următoarele luni şi ca economia americană să reziste mai bine decât cea din zona euro.
Investitorii s-au debarasat de euro, iar miercuri a coborât sub 1,06 dolari cu încă o jumătate de procent. Analiştii spun că acesta este zdruncinat de războiul din Ucraina şi de îngrijorările tot mai mari legate de faptul că economia blocului monetar unic va intra în recesiune în acest an.
”Incapacitatea flagrantă a euro de a se mobiliza în urma comentariilor de tip hawkish ale membrilor Băncii Centrale Europene înseamnă o vulnerabilitate persistentă la un mediu extern afectat negativ de o situaţie mereu îngrijorătoare în Ucraina şi de puterea generalizată a dolarului american”, au scris strategii ING FX într-o notă adresată clienţilor.
Euro a continuat creșterea în raport cu LEUL, astăzi, 27 aprilie 2022, fiind raportat la 4,9474 lei (+0.0017 lei).
Însă, dolarul american continuă să crească semnificativ, păstrând tendința din ultimele zile. Astăzi se află la 4.6601 lei, în comparație cu leul, duoă o nouăp creștere cu 0,0336 lei.
Francul elvețian se află la 4,8359 lei, creșterea fiind cu 0.0096 lei.
Lira sterlină, în schimb, continuă să scadă: 5,8688 de lei este valoarea lirei sterline raportată astăzi de BNR, după o scădere cu 0,0175 lei.
Leva bulgărească se află la 2,5295 lei (+0.0008), iar lira turcească la 0,3145 lei (+0.0017).
Gramul de aur a urcat cu peste 1 leu: 284,3458 este valoarea de astăzi, după o creștere cu 1,0700 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu