Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) îşi manifestă îngrijorarea în ceea ce priveşte destabilizarea pieţei RCA, ca urmare a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România şi intrarea acesteia în insolvenţă la mai puţin de doi ani de la falimentarea City Insurance.
Publicitate
"Atragem atenţia că este nevoie rapid de continuarea dialogului şi identificarea soluţiilor pe termen scurt, astfel încât operatorii de transport rutier deja afectaţi de o scădere accentuată a volumelor de mărfuri şi de o presiune în creştere asupra tarifelor de transport, să nu fie din nou supuşi unui şoc financiar ca urmare a acestei noi evoluţii negative din piaţa de asigurări. Riscul iminent este ca mulţi operatori de transport să fie serios afectaţi, ajungându-se la imposibilitatea de a-şi continua activitatea sau chiar la închiderea companiilor. Astfel, se va accentua tendinţa de scădere a parcului auto licenţiat de peste 3,5 tone, înregistrându-se o scădere de circa 5% recent, pentru prima dată din 2009", a declarat Radu Dinescu, secretar general UNTRR.
În acest context, transportatorii solicită ASF şi BAAR - Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - să ia măsuri urgente şi să modifice "Politicile şi procedurile BAAR pentru gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat", pentru a permite unui asigurat cu risc ridicat să se adreseze la BAAR prezentând doar o ofertă de la un asigurator şi BAAR să repartizeze în aceeaşi zi asiguratul cu risc către un asigurator.
"Considerăm că astfel, prin reducerea timpului de răspuns din partea BAAR de la 20 de zile la o zi, se va fluidiza şi procesul de întocmire a unor poliţe noi şi se va evita un eventual blocaj al pieţei RCA, precum şi o eventuală creştere nejustificată a primelor RCA în acest context de criză", susţin reprezentanţii UNTRR, într-un comunicat de presă.
Având în vedere că nu se cunoaşte cât timp vor fi valabile poliţele RCA emise de Euroins, UNTRR este alături de transportatorii rutieri pentru a identifica soluţii imediate ce vor fi prezentate autorităţilor şi societăţilor de asigurare pentru a permite operatorilor de transport să încheie, în continuare, poliţe RCA în condiţii rezonabile şi pentru a evita deteriorarea şi mai accentuată a situaţiei actuale de pe piaţa RCA.
Nu în ultimul rând, UNTRR solicită ASF verificarea validităţii contractelor de reasigurare ale tuturor firmelor de asigurare autorizate în prezent să emită poliţe RCA.
"De asemenea, solicităm ca ASF să (re)verifice dacă firmele de asigurări au rezerve de daune, rezerve de prime şi dacă deţin fonduri proprii prin care să acopere cerinţa minimă de capital (MCR) şi dacă deţin capitalul de solvabilitate declarat (SCR). Urmare a acestor verificări, solicităm ca ASF să informeze piaţa asupra aspectelor identificate", se mai arată în comunicatul UNTRR.
UNTRR îşi manifestă deschiderea pentru continuarea unui dialog pragmatic şi constructiv cu autorităţile şi societăţile de asigurare pentru identificarea şi implementarea unor măsuri care să prevină reapariţia unei asemenea situaţii de criză pe piaţa RCA.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională, neguvernamentală, fondată în 1990, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu