Europa ar putea ieşi din criză în 2013

euro
euro

Economia Europei ar putea începe să-şi revină abia din 2013, consideră mai mulţi economişti de top consultaţi de postul american de televiziune CNN.

Autor: Atoussa Bassiri

Cei douăzeci de economişti incluşi în sondajul CNN au păreri diferite, însă, jumătate dintre ei, afirmă că Europa nu va reveni la o creştere economică sustenabilă până în 2013.  Şapte se aşteaptă ca o recuperare să aibă loc abia din 2014, iar, doar trei au încredere că regiunea va scăpa de actualele probleme în a doua jumătate a acestui an. Situaţia nesigură din Europa prezintă riscuri şi pentru economia SUA, potrivit CNN. Dintre participanţii la sondaj, 11 sunt îngrijoraţi că problemele din Europa pot reduce finanţarea necesară pentru mediul de afaceri şi consumatorii din SUA. Alţi patru consideră că expunerea pe băncile europene poate afecta SUA dacă mai multe state din zona euro intră în incapacitate de plată. Doar câţiva au invocat un posibil declin al exporturilor către Europa ca cea mai importantă problemă a economiei americane. În privinţa soluţiilor la criza europeană, există un consens limitat în rândul economiştilor. Şase dintre analişti ar vrea ca BCE să devină creditor de ultimă instanţă, cinci susţin o integrare mai puternică a zonei euro, în timp ce doar trei propun analizarea unor modalităţi de dezmembrare a zonei euro fără prăbuşirea pieţelor financiare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel