Europa dă semne de bătrâneţe şi pe parte de comerţ, nu doar demografic. Paraschiv (ANCMMR): E mai pe relax şi asta începe să ne coste

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Europa e tot mai "bătrână" şi mai comodă. Mare parte din capacităţile de producţie au fost transferate în alte ţări.

Alegeri prezidentiale 2024

Europa a îmbătrânit, nu doar fizic, ci şi în gândire, a devenit mai comodă, pentru că oamenii nu mai vor să facă lucrurile grele şi o mare parte din capacităţile de producţie au fost transferate în alte ţări, a declarat, joi, Feliciu Paraschiv, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR), transmite Agerpres.

"Dacă ne uităm mai atent la Europa, observăm că Europa a îmbătrânit. Europa, bătrânul continent deja a devenit bătrân. Şi nu mă refer numai la îmbătrânirea fizică a populaţiei, mă refer şi la îmbătrânirea în gândire. Europa a devenit mult mai comodă. Oamenii, chiar şi cei tineri, nu mai vor să muncească, nu mai vor lucrurile grele de făcut, vor să le dea, motiv pentru care şi-a transferat o mare parte din capacităţile de producţie în alte ţări. Ne uităm că şi-a transferat în China enorm de mult, în America, în India. Europa e aşa mai pe piano, mai pe relax şi asta începe să ne coste. Păi, dacă i-ai dat chinezului tehnologia, un lucru pe care îl făceai şi nu mai ştia să-l facă nimeni, chinezu l-a replicat şi în secunda doi e pe piaţă cu un produs similar cu al tău şi mai ieftin, doar că nu are brand-ul tău. Şi asta nu e bine. Nu mergem în direcţia bună", a spus Paraschiv la o dezbatere organizată de Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC).

Tensiuni post-COVID

Vicepreşedintele ANCMMR a subliniat că, în ceea ce priveşte actuala criză, preţurile la energie au început să crească odată cu redresarea economică post COVID, s-au accentuat şi cu războiul, dar că el, personal consideră că nu doar acestea sunt cauzele.

"Cauzele sunt multiple şi printre ele este ambiţia noastră europeană să reducem producţia de energie provenită din combustibilii fosili şi din centralele nucleare, care nu pare a fi o soluţie foarte bună, pentru că n-ai pus nimic în loc. Închizi o centrală nucleară sau închizi o termocentrală, dar n-ai pus nimic în loc. Logic şi inteligent ar fi ca întâi să punem în loc nişte panouri solare fotovoltaice, să acopere deficitul acela de energie pe care îl creăm în momentul în care în care închidem o termocentrală. Mă aşteptam din partea Europei să gândească un pic mai logic. Domnule, închidem, dar n-avem nimic de pus în loc. După care, printre cauze, cred că, şi aici nu ne privesc pe noi, privesc mai mult ţările vestice, Germania şi ţările dezvoltate, e dependenţa lor faţă de de resursele din Rusia. Noi n-avem o problemă aşa mare. Dar acum observăm că şi noi suntem implicaţi în plata unor preţuri mai mari, cu toate că nu cred că se cuvine chestia asta, în sensul că noi producem energie cu, să zic, 0,15 bani kilowatul până la 0,40 de bani, o vindem câtorva companii şi o recumpărăm cu 1,5 lei, cu 2 lei cu 2,50 lei. Adică producem 90-95% din energia noastră şi o vindem la nişte companii care ne revând cu un 1,5, cu 2 lei şi cu 3 lei. Pare uşor anormal", a mai afirmat Paraschiv.

Acesta a semnalat că a constatat câteva paradigme pe piaţa de energie, una dintre ele fiind generată de faptul că foarte multe companii româneşti, şi din domeniul de retail şi din alte domenii, au fost refuzate de cele câteva companii mari care au rămas ca furnizori de energie şi care le-au spus că nu au energie să le dea şi de la 1 noiembrie să meargă în piaţa FUI (furnizori de ultimă instanţă).

"Bun, în FUI ne dau energie. Păi şi de unde energia? Adică nu mai este energie, nu se stinge niciun bec, nu se închide nimic, dar nu o luaţi de la noi, o luaţi din FUI. O luaţi din FUI cu 3.000 (lei/MWh n.r), cu 4.000. Nu mai luaţi de la noi cu 2.000 sau cu 1.500 de lei", a explicat Paraschiv.

El a mai dat ca exemplu faptul că Hidroelectrica acceptă persoane fizice la contractare şi nu acceptă persoane juridice, în cazul cărora "preţul este descurajant".

"Pe persoană fizică am primit 0,256 de bani (pe KWh n.r) pe energie activă şi în aceeaşi zi pe persoană juridică am primit 2,56 lei. Păi, e aceeaşi energie, în mod normal ar fi trebuit să primesc un preţ mai mic, pentru că eu cumpăr mai mult ca şi companie. Şi când cumperi mai mult, obţii şi un preţ mai bun. Astea sunt nişte paradigme pe care nu mi le pot explica", a punctat Feliciu Paraschiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel