În contextul ceremoniilor de comemorare a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia, premierul francez Gabriel Attal a lansat un avertisment puternic la adresa extremismului de dreapta care amenință viitorul Uniunii Europene.
Declarațiile sale au fost făcute joi, la postul de televiziune France 2, și preluate de AFP.
„Uniunea Europeană s-a născut mulţumită Franţei, ea nu trebuie să moară din cauza Franţei,” a declarat Attal, referindu-se la posibila victorie a extremei drepte în alegerile europene de duminică. Premierul francez a subliniat că Franţa riscă să trimită în Parlamentul European un contingent de deputaţi anti-UE, ceea ce ar schimba radical imaginea țării în cadrul Uniunii.
„Nu vreau ca faţa Franţei în UE să treacă de la faţa fostei preşedinte a PE, Simone Veil, la cea a lui Marine Le Pen,” a afirmat el, criticând partidul Rassemblement National (RN, extremă dreapta) condus de Le Pen.
Attal a evidențiat importanța unității europene, evocând sacrificiile făcute de tinerii soldați în timpul Debarcării din Normandia. „Ceea ce a împiedicat ceea ce este mai rău să revină în toţi aceşti ani în Franţa este UE. Lecția de pe plajele Debarcării este că unitatea face forţa,” a adăugat el.
În cadrul discuțiilor despre susținerea Ucrainei de către UE, Attal a subliniat că Franţa nu intenționează să trimită trupe în Ucraina, dar trimiterea unor instructori militari francezi nu este exclusă. „Există un mijloc simplu ca acest război să se oprească. Este ca Rusia să-şi retragă trupele pe care le-a trimis în Ucraina în februarie 2022, pentru că de escaladare ruşii sunt cei care sunt responsabili,” a declarat premierul.
Attal a criticat, de asemenea, lista Free Palestine a Partidului Uniunea Democraţilor Musulmani din Franţa (UDMF), acuzând-o de incitare la ură și de negare a existenței statului Israel. Premierul a deplâns faptul că Partidul „La France insoumise” (LFI) și alianța NUPES susțin acest discurs.
Criticile opoziției cu privire la intervenția sa surpriză de luni la Radio France, în sprijinul candidatei majorității Valérie Hayer, au fost considerate de Attal drept „un pic anecdotice.” Adversarii politici l-au acuzat pe premier de acapararea presei cu trei zile înainte de alegerile europene, în contextul în care președintele Emmanuel Macron urmează să se exprime joi seara la mai multe posturi de televiziune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu