Europarlamentar austriac: Nu e o dramă amânarea aderării atât de aşteptate a României la Schengen. Alta e drama

Facebook Lukas Mandl
Facebook Lukas Mandl

Europarlamentarul austriac Lukas Mandl, din grupul PPE, a afirmat marţi, în dezbaterea din Parlamentul European, că amânarea aderării României la Schengen nu este o dramă. 

Eurodeputatul austriac Lukas Mandl, membru al grupului PPE, a apărat marţi, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, poziţia Vienei care a blocat săptămâna trecută aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen, el argumentând că mai întâi problema migraţiei cu care se confruntă ţara sa trebuie să fie abordată şi soluţionată la nivelul Uniunii Europene.

"Aşteptăm cu nerăbdare momentul când România şi Bulgaria vor adera la Schengen. Va trebui să decidem cu încredere şi responsabilitate cât mai curând vom putea, dar deocamdată nu putem. (...) Drama nu este o amânare de câteva luni a aderării atât de aşteptate la Schengen, drama este criza migraţiei care este în creştere. Acest lucru nu ţine foarte mult de Comisie, pentru că ea a prezentat un concept foarte bun în urmă cu doi ani, dar procesul nu a continuat în Consiliu şi aici în Parlamentul nostru European. Iată de ce trebuie să promovăm agenda pentru a ne proteja frontierele. Trebuie să luptăm împotriva criminalităţii organizate în domeniul traficului de persoane. Trebuie să facem tot posibilul pentru solidaritate între statele membre atunci când vine vorba despre procedurile de azil, procedurile de returnare şi toate celelalte lucruri. Nu România şi Bulgaria sunt de blamat. Este mult de făcut de această instituţie, Parlamentul European, dar şi de Consiliu şi apoi aşteptăm cu nerăbdare aderarea celor două ţări la Schengen", a spus Mandl, citat de Agerpres.

Pus în faţa datelor despre migraţie, a ocolit răspunsul



El a fost întrebat de eurodeputatul german Jan-Christoph Oetjen, membru al grupului Renew Europe, dacă este conştient că migraţia ar fi mai uşor de gestionat în cazul în care România şi Bulgaria membre Spaţiul Schengen.

"Încă nu este responsabil să luăm acum o decizie, sper că va fi posibil în curând, atunci când în Consiliu şi în Parlament se va proceda la soluţionarea acestei crize a migraţiei", a răspuns Lukas Mandl.

O altă întrebare i-a fost adresată de eurodeputatul român Vlad Botoş (Renew Europe), care a menţionat că numeroşi migranţi care ajung în Austria folosesc ruta balcanică, ce trece şi prin Croaţia, ţară pentru care guvernul austriac şi-a dat însă acceptul să intre în Schengen.

Eurodeputatul austriac a răspuns că o parte importantă a migranţilor trece prin "ţările despre care vorbim (Bulgaria şi România, n.red.) şi o altă parte majoră prin Balcanii Occidentali. Nu s-a discutat la nivel european, nici măcar la cel al Comisiei Europeană care a negociat cu ţările din Balcanii Occidentali, nu s-a discutat cu ţările din Balcanii Occidentali, pentru a ţine sub control situaţia, pentru a ţine sub control această migraţie. I-a revenit guvernului austriac să îşi asume responsabilitatea pentru asta şi sper să finalizăm acest proces cât mai curând posibil" - a menţionat Lukas Mandl.

Raportorul PE pentru aderarea Croaţiei: Decizia JAI, inechitabilă, ilegală şi neconstituţională



Pe de altă parte, raportorul PE pentru aderarea Croaţiei la Schengen, Paulo Rangel (PPE), a calificat ca inechitabilă şi inacceptabilă decizia Consiliului JAI de a respinge aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen.

"Trebuie să spun şi să spun colegilor mei că regret poziţia guvernului austriac. Trebuie să spun acelaşi lucru în legătură cu poziţia guvernului liberal al lui Mark Rutte, care a avut aceeaşi atitudine. Nu este o chestiune de ideologie. S-au făcut evaluări independente de către Comisie, de către statele membre care spun negru pe alb că România şi Bulgaria sunt perfect pregătite să intre în Spaţiul Schengen. Aşadar, această decizie a Consiliului este inechitabilă, ilegală şi neconstituţională. Nu putem tolera aşa ceva. Îmi exprim solidaritatea cu poporul român şi cel bulgar", a declarat Rangel în plenul PE, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel