Europarlamentar: Lui Kovesi nu i se va cere socoteală la Bruxelles

Europarlamentarul independent Cristian Preda susține că Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, nu va participa la audierile din Parlamentul European pentru "a i se cere socoteală", el punctând că procurorul "a făcut o treabă foarte bună" și trebuie susținută". 

În schimb, Preda îl atacă pe ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, și el prezent la audierile de marți din Comisia de Control Bugetar a PE, despre care spune că este "foarte politizat", "foarte pesedist".

"Este un mijloc pentru a ajuta deliberarea deputaţilor pe o temă sau alta. Asta e audierea în general, avem audieri în multe alte comisii, de politică externă, de muncă, fiecare comisie organizează asta, e un instrument parlamentar şi ar fi bine ca şi în România să se organizeze la Parlament aşa ceva, adică seminarii deschise, în care se schimbă opinii între deputaţi, actori ai societăţii civile, public. Nu li se cere socoteală, cum au încercat să sugereze unii, care nu mai sunt mulţumiţi acum de Kovesi, deşi au susţinut-o de-a lungul timpului.

Kovesi, la audierile din Parlamentul European privind MCV

Eu cred că Laura Codruţa Kovesi a făcut o treabă foarte bună peste tot unde a fost în instituţii şi trebuie susţinută acţiunea ei. Cazanciuc mie mi se pare mai suspect, dar probabil că va fi interpelat aici pentru diverse aranjamente pe care le face din punct de vedere politic, pentru că el e foarte politizat, e foarte pesedist", a declarat Preda, marți dimineață, la RFI.

Minsitrul Justiției, Robert Cazanciuc, și procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, participă marți la audierile publice din Comisia de Control Bugetar al Parlamentului European privind evaluarea angajamentelor României și Bulgariei în cadrul Mecanismului de Verificare și Cooperare. Raportor este europarlamentarul independent Monica Macovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel