Europarlamentare 2019. Alegerile încep joi

Cetăţenii cu drept de vot din Uniunea Europeană aleg, în perioada 23-26 mai, viitorul Parlament European, primul pas dintr-un proces care va schimba conducerea principalelor instituţii ale UE în cursul acestui an, transmite Reuters. 

Primii dintre cei 427 de milioane de alegători europeni care se prezintă la vot sunt britanicii şi olandezii, care vor face acest lucru joi, 23 mai. Regatul Unit nu ar fi trebuit să participe la acest vot, dar este obligat întrucât Brexitul a fost amânat. Nu este aşteptat niciun exit-poll în Regatul Unit, dar în Olanda va fi difuzat unul la ora locală 21:00 (19:00 GMT). Rezultatele oficiale vor fi anunţate doar în seara zilei de duminică, 26 mai. 

Vineri vor vota alegătorii din Irlanda, iar sâmbătă cei din Slovacia, Letonia şi Malta. În Republica Cehă votul se va desfăşura în două zile, vineri şi sâmbătă. 

Celelalte 21 de state membre vor vota duminică, 26 mai

În conformitate cu practicile naţionale, celelalte 21 de state membre vor vota duminică, 26 mai. De la ora 16:00 GMT vor fi publicate exit-poll-uri şi rezultate preliminare din Germania, cea mai mare ţară din Uniunea Europeană. Franţa, a doua ca mărime, va urma la 18:00 GMT. 

Tot începând de la 18:00 GMT, Parlamentul European va trebui să publice, pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la vot, primele proiecţii ale distribuirii mandatelor pentru legislatura 2019-2024, iar după ce votul se va încheia în Italia, la 21:00 GMT, autorităţile naţionale din cele 28 de state membre vor putea anunţa rezultatele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel