Urmărește emisiunea live


Europarlamentare 2019. Plângere penală pentru transportul unor angajați la mitingul PSD

Deputatul USR de Neamţ Iulian Bulai a depus, luni, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman împotriva societăţii de transport din subordinea Consiliului Judeţean, pentru folosirea unor autobuze pentru a transporta angajaţi la mitingul PSD de la Iaşi. 

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat de presă, conducerea USR Neamţ susţine că au fost folosite în acest scop cel puţin două autobuze ale societăţii Troleibuzul S.A. 

Liderii USR Neamţ au mai precizat că acesta este doar unul dintre cazurile documentate în care instituţii şi societăţi de stat din judeţ au folosit resursele publice pentru a duce elevi de liceu şi angajaţi la mitingul de la Iaşi, din 9 mai. 

"Pe 8 mai, cu o zi înaintea mitingului PSD de la Iaşi, a apărut pe site-ul companiei şi în presa locală o ştire privind intrarea în revizie tehnică urgentă a unor autobuze aparţinând SC Troleibuzul SA, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ. În mediul public a început să circule vestea că, de fapt, autobuzele ar urma să plece la Iaşi. Ca urmare a postării de pe Facebook făcute de deputatul USR Iulian Bulai, anunţurile privind revizia tehnică de urgenţă au dispărut în aceeaşi seară de pe paginile respective. În dimineaţa de 9 mai, au plecat, totuşi, la Iaşi două autobuze aparţinând SC Troleibuzul SA, care apar în mai multe filmări făcute pe drumul spre Iaşi. În autobuzele respective s-au aflat angajaţi ai societăţii Troleibuzul, personal TESA, controlori etc.", a declarat în comunicat vicepreşedintele USR Piatra-Neamţ, Florin Zaharia. 

USR Neamţ susţine că anchetatorii vor stabili dacă angajaţii societăţii Troleibuzul au participat voluntar sau nu la mitingul de la Iaşi, şi totodată au fost pontaţi ca prezenţi la serviciu. 

"Am făcut această plângere penală fiindcă mi se pare absolut inacceptabil ca PSD să folosească instituţiile de stat pentru mitinguri de partid, deturnând resurse şi forţând angajaţi publici să pozeze în susţinători de partid. Să fii angajatul unei instituţii publice nu înseamnă să fii la dispoziţia partidului la putere şi nici să fii umilit şi şantajat cu propriul loc de muncă. Societatea de transport local nu e firma privată de autocare a preşedintelui Consiliului Judeţean, iar nemţenii nu plătesc taxe ca să aibă PSD cu ce organiza mitinguri electorale. Sper ca Parchetul să ancheteze această situaţie şi am speranţa că tot mai mulţi nemţeni se vor opune şi vor protesta împotriva manipulării şi a şantajului", a declarat, în comunicat, deputatul USR Iulian Bulai. 

USR Neamţ a mai precizat că are informaţii potrivit cărora la mitingul de la Iaşi au fost aduşi elevi ai unui seminar teologic din Roman, o parte dintre aceştia fiind minori. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel