Europarlamentare 2019. Ponta: Îmi pare rău pentru PSD, dar bine pentru Pro România

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, şi-a exprimat regretul pentru rezultatul PSD la alegerile europarlamentare de duminică, dar şi bucuria pentru scorul obţinut de formaţiunea pe care o conduce în prezent.

"Suntem bucuroşi. Este prima confruntare electorală la care am participat. S-a terminat cu bine, deşi cu emoţii. Avem peste 5%, dar suntem un partid proaspăt înfiinţat. (...) Ne simţim extrem de îndatoraţi faţă de cei aproape 600.000 români care ne-au votat. Preocuparea noastră principală este cum să nu-i dezamăgim pe aceşti 600.000, să nu-i pierdem. (...) Au venit la vot din încredere pentru un nou proiect politic. (...) Ne dorim să creştem numărul lor şi cel puţin pentru alegerile locale să convingem până la 1 milion de români să fie alături de noi. Mulţumesc primarilor din ţară care au avut curaj deschis să fie alături de noi. (...) Le mulţumesc şi acelor primari, în special PSD, care fără să fie deschis cu noi, ne-au sprijinit foarte mult. Ştiu ei la cine mă refer şi sunt convins că anul viitor vor fi candidaţii noştri pentru funcţia de primar", a spus Ponta, luni, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, România are nevoie de "un partid de centru-stânga modern, deschis, transparent". "Vreau să reconstruim această idee de centru-stânga nouă, alţii se pare că nu înţeles-o. (...) Când în doi ani pierzi jumătate din voturi, ce poate fi mai clar de atât. Nu mi s-a părut nici aseară, nici azi că cineva din PSD a înţeles mesajul. Îmi pare rău pentru PSD, dar îmi pare bine pentru PRO România", a adăugat Ponta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel