Ungaria speră ca Partidul Popular European (PPE) să se deschidă mai mult către dreapta după alegerile europarlamentare din 23-26 mai, a susţinut marţi, la New York, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, potrivit dpa.
În luna martie, Fidesz, partidul premierului ungar Viktor Orban, a fost suspendat din PPE pentru ceea ce principalul partid paneuropean a descris drept 'politica iliberală' promovată de Budapesta.
Credem că PPE ar trebui să se deschidă mai mult către dreapta, a declarat Szijjarto pentru dpa, adăugând că PPE ar trebui să fie pregătit pentru a lucra cu partidele patriotice. Şeful diplomaţiei ungare a menţionat în această privinţă partidul italian Liga din Italia, condus de vicepremierul şi ministrul de interne Matteo Salvini, Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ) şi Partidul Lege şi Justiţie din Polonia (PiS).
Ungaria speră că preconizatul succes al Fidesz în alegerile europarlamentare vor determina PPE, din care fac parte şi creştin-democraţii cancelarului german Angela Merkel, să accepte o schimbare, a menţionat Szijjarto.
Unul dintre principalele subiecte asupra cărora există divergenţe în PPE este migraţia, abordarea Fidesz fiind mai apropiată de cea a partidelor populiste de extremă-dreapta.
După alegeri va fi clar cine are o influenţă mai mare asupra luării deciziilor în interiorul PPE, a mai spus Peter Szijjarto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu