EUROPARLAMENTARE 2019. Toţi competitorii electorali trebuie să elimine bannerele şi materialele publicitare utilizate în activitatea de promovare până pe data de 26 aprilie, la ora 24.00, altfel vor fi sancţionaţi, a declarat miercuri preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică.
„În această perioadă preelectorală au fost o serie de dezbateri cu privire la aceste bannere şi alte materiale publicitare utilizate de partidele politice în activitatea de promovare, dar începând cu prima zi de campanie electorală, 27 aprilie, regulile se vor schimba. În sensul în care în data de 26 aprilie, până la ora 24,00, acestea trebuie să fie eliminate, altfel toţi competitorii electorali vor fi sancţionaţi dacă aceste materiale vor rămâne în spaţiul public', a precizat preşedintele AEP, într-o conferinţă de presă.
Potrivit lui Florin Mituleţu-Buică, în cazul în care aceste materiale vor exista în spaţiul public în campania electorală, se vor putea depune sesizări la Birourile electorale judeţene, iar de eliminarea lor se vor ocupa organele de poliţie sau primarii. 'În 27 aprilie, dacă aceste materiale sunt, la nivelul Birourilor electorale judeţene vor putea depune sesizări, plângeri cu privire la utilizarea altor materiale de campanie electorală în această perioadă. În măsură cu privire la eliminarea materialelor de propagandă sunt Birourile electorale judeţene şi organele de poliţie la nivel local şi teritorial. Dacă aceste materiale electorale există în data de 27 şi în timpul campaniei electorale, aceste birouri judeţene vor avea posibilitatea să soluţioneze plângeri şi sesizări cu privire la acestea, în măsură fiind pentru eliminarea acestora organele de poliţie sau primarii la nivelul localităţilor - comună, oraş, municipiu - şi în ce priveşte aplicarea sancţiunilor corespunzătoare utilizării altor materiale de propagandă în perioada campaniei electorale AEP', a explicat el.
Mituleţu-Buică a spus că în timpul campaniei electorale sunt permise numai afişele cu dimensiunile prevăzute de Legea 334 şi în locurile speciale de afişaj electoral, dispuse prin decizia primarului, alte materiale de propagandă fiind interzise.
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe sâmbătă, 27 aprilie. Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în România pe data de 26 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu