Europarlamentare 2019. Succesul Verzilor la europarlamentarele din Germania aduce adoptarea unei legi de protejare a climatului

Ministrul german al mediului, Svenja Schulze, a declarat luni că va insista în interiorul guvernului de la Berlin pentru adoptarea unei legi de protejare a climei şi a acuzat-o pe cancelarul Angela Merkel că blochează această chestiune, relatează agenţia dpa.

Aştept din februarie un răspuns din partea Uniunii (Creştin-Democrate a cancelarului Merkel n.red) privind proiectul nostru de lege pentru protejarea climei, a spus Svenja Schulze, membră a Partidului Social-Democrat (SPD), care face parte din marea coaliţie împreună cu conservatorii lui Merkel.

Ea a mai declarat că atât Uniunea Creştin-Democrată (CDU) cât şi formaţiunea soră bavareză a acesteia din urmă, Uniunea Creştin-Socială (CSU) au transmis clar că nu doresc o asemenea lege. Dar după succesul Verzilor la alegerile europene, Svenja Schulze consideră că acum este momentul să facem pasul următor şi a promis că lunea viitoare va iniţia procesul examinării şi aprobării legii de către toţi miniştrii, adăugând că până în prezent actul normativ propus a stat pentru examinare la şefa executivului.

Verzii s-au clasat pe locul doi în Germania la alegerile europene desfăşurate duminică, cu 20,50% din voturi, în faţa social-democraţilor, care au obţinut 15,8%, pe primul loc fiind alianţa CDU-CSU, cu 28,9%.

Rezultatul Verzilor arată că cetăţenii vor ca guvernul să treacă la acţiune şi să facă paşi concreţi împotriva schimbărilor climatice, a apreciat titulara portofoliului Mediului.

Proiectul de lege pe care l-a propus ar urma să impună fiecărui sector al economiei respectarea unor standarde obligatorii pentru emisiile de dioxid de carbon, pentru ca Germania să-şi atingă obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră stabilite pentru orizontul anilor 2030. Dar membri ai guvernului condus de Merkel au respins o asemenea abordare sectorială, sugerând în schimb măsuri generale pe ansamblul economiei.

Cancelarul Angela Merkel a decis să nu se alăture iniţiativei împotriva schimbărilor climatice lansate de către preşedintele francez Emmanuel Macron la summitul european informal desfăşurat la Sibiu pe 9 mai, deşi susţine unele puncte ale acesteia.

Angela Merkel a precizat că guvernul de la Berlin nu poate subscrie acestei iniţiative, întrucât obiectivele Germaniei pe termen lung nu coincid cu cele ale celorlalte state semnatare ale documentului. Astfel, în timp ce Germania doreşte ca până în anul 2050 să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu procente cuprinse între 80 şi 95% faţă de nivelul anului 1995, iniţiativa susţinută de Franţa cere reducerea acestor emisii la zero în acelaşi interval de timp. 

Totuşi, cancelarul german a sugerat crearea unei coaliţii voluntare în UE în vederea unei uniformizări a tarifării emisiilor de gaze cu efect de seră, dar s-a abţinut să sugereze elaborarea unei reglementări obligatorii, estimând că aceasta ar necesita prea mult timp.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel