Europarlamentare2019. Frans Timmermans vrea o dezbatere televizată cu Viktor Orban, afirmă socialiştii ungari

Candidatul socialist la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, Frans Timmermans, se pregăteşte pentru o dezbatere televizată cu premierul ungar Viktor Orban, iniţiată de canalul Euronews, a declarat vineri eurodeputatul socialist ungar Istvan Ujhely, care l-a îndemnat totodată pe Orban să accepte invitaţia, transmite MTI.

Alegeri prezidentiale 2024

Timmermans a fost invitat de socialişti să ia parte, sâmbăta viitoare, la congresul formaţiunii ungare de opoziţie. Dezbaterea ar putea avea loc în dimineaţa acelei zile, a menţionat Ujhelyi într-o conferinţă de presă.

Una din cele mai importante probleme pentru Europa de azi este direcţia pe care se va înscrie Uniunea Europeană în următoarele săptămâni, una dintre ele fiind cea a "forţelor antieuropene, populiste, naţionaliste şi neofasciste" care îşi propun între altele înfiinţarea unui grup care să fie condus în anii următori şi de Orban, iar cealaltă direcţie, cea aleasă de Timmermans şi Partidul Socialiştilor Europeni, implicând viziunea unei Europe sociale, a adăugat eurodeputatul ungar.

Într-un interviu acordat postului de radio Kossuth, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a apreciat vineri că niciunul dintre capii de listă propuşi de marile familii politice din Parlamentul European pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene nu este potrivit pentru a conduce o instituţie a UE, menţionându-l în mod special Timmermans, despre care a spus că este personal responsabil pentru performanţa extrem de slabă a Comisiei Europene în ultimii cinci ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel