Europarlamentarii PSD cer Parlamentului European să trimită reprezentanți în România

 Delegaţia europarlamentarilor social-democraţi din România afirmă că este de acord cu orice dezbatere referitoare la Justiţie şi principiile statului de drept, atâta timp cât aceasta este una onestă. În acest sens a fost făcută o solicitare către Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din PE să îşi trimită reprezentanţii în România. 

"Delegaţia europarlamentarilor social-democraţi din România este de acord cu orice dezbatere referitoare la Justiţie şi principiile statului de drept, atâta timp cât aceasta este una onestă, bazată pe fapte, şi nu o tentativă de manipulare din interese politice. Delegaţia eurodeputaţilor social-democraţi români, în spiritul transparenţei şi corectitudinii, a propus Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din PE să accepte ca reprezentanţi ai Guvernului României să prezinte, în Comisie, situaţia reală a modificărilor legislative decise în aceste zile", se afirmă într-un comunicat transmis miercuri seara . 

De asemenea, în documentul Delegaţiei eurodeputaţilor PSD se arată că s-a "solicitat Comisiei LIBE să îşi trimită în România reprezentanţii, pentru a analiza situaţia la faţa locului, şi pentru a evita încercările de manipulare". 

"O abordare lipsită de onestitate asupra acestei probleme riscă să afecteze imaginea României. Aceasta este însă abordarea pe care europarlamentarii români din grupul Popularilor Europeni o promovează la acest moment. Liderul delegaţiei deputaţilor social-democraţi români din PE a informat periodic deputaţii din toate grupurile politice din Parlamentul European cu privire la evoluţiile din România şi deciziile Guvernului, cu transparenţă şi onestitate, ca de fiecare dată în astfel de situaţii", se mai afirmă în comunicatul menţionat. 

Parlamentul European organizează joi, la Bruxelles, o dezbatere pe tema justiţiei şi a statului de drept în România. 


Dezbaterea, care va începe la ora 10:00 (ora României), are loc în cadrul minisesiunii plenare a Parlamentului European din 1-2 februarie, de la Bruxelles. 

Anterior în cursul zilei de miercuri, grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE) a solicitat o dezbatere în plenul PE pe tema situaţiei din România, la cererea delegaţiei României din PPE care s-a pronunţat împotriva conţinutului şi a modalităţii prin care au fost trimise în legislativul de la Bucureşti cele două ordonanţe care modifică Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel