Parlamentul a hotărât instituirea unei comisii care să ancheteze abuzurile judecătorilor de la referendum. Liderul PDL Vasile Blaga a reacționat prompt, declarând că imediat ce alianța aflată la guvernare va publica decizia în MO, democrat-liberalii o vor contesta la CCR, pentru a împiedica o ingerință în treburile Justiției din România. În același timp, CE îi cere ministrului Justiției Mona Pivniceru, informații despre dosarele unor persoane precum Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu sau Dan Voiculescu. Dacă ar da date din dosare, Mona Pivniceru ar fi pusă de CE în situația de a încălca valorile UE, care cer independența judecătorilor.
Libertatea justiției și modul cum ea se raportează la unele partide, diferă în funcție de apartenența politică a acestora. Potrivit luju.ro, CE, prin comisarul justiției Viviane Reding i-a cerut Monei Pivniceru să răspundă până pe 26 octombrie la un chestionar cu 21 de întrebări legate de Mecanismul de Cooperare și Verificare. Totodată, Vasile Blaga e indignat că USL ”a ajuns să cheme la ordin CSM-ul.”
Ce spun europarlamentarii USL
”Dna Reding habar nu are ce se întâmplă în România și nu are urechi decât pentru informațiile primite de la PDL. Chestionarul mi se pare stupid și fără sens. Nu așa trebuie să aibă loc un dialog între CE și guvernul unui stat membru al UE. Nu-i treaba d-nei Reding ce se întâmplă cu anumite dosare și ce se întâmplă cu dosarele în general,” a declarat pentru De Ce News europarlamentarul PSD Cătălin Ivan.
”E în mod evident o exagerare și o ingerință inadmisibilă din partea CE pentru că demersul ei, pe de o parte, cere date din dosare aflate în stadii diferite. Acest lucru nu are voie să se întâmple, întrucât ministrul Justiției nu are voie să furnizeze date referitoare la acest lucru. Conform legislației și pe baza principiului separației puterilor în stat, dna Pivniceru nu poate să aibă acces la dosare și să facă publice informațiile respective,” explică pentru De Ce News europarlamentarul Victor Boștinaru. Potrivit social-democratului, Viviane Reding dă dovadă de partizanat politic, manifestându-se ca un susținător a lui Traian Băsescu.
”Dacă tot este interesată de corupție, de ce nu se interesează și de dosarul Flota, care este cel mai mare dosar de corupție din România?,” conchide Cătălin Ivan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu