Europarlamentarul italian Pietro Bartolo critică ceea ce el consideră a fi o politică cu două fețe a statelor europene și spune că nu trebuie să uităm că orașul sirian Alep, distrus de ani de zile de războiul civil este în aceeași situație ca Mariupol.
Alegerea de a primi toți refugiații ucraineni care fug de război a fost corectă, dar nu există ”refugiați din Seria A și Seria B”, iar dacă deschidem ușa celor care fug de război din fosta țară sovietică, atunci nu putem trânti aceeași ușă în fața celor care fug de alte războaie și probleme doar pentru că ”au altă culoare a pielii și altă religie”, este de părere europarlamentarul Bartolo potrivit Europa Today.
Referitor la faptul că în primirea refugiaților ucraineni, statele europene au arătat o mare solidaritate, acesta a fost de părere că Europa s-a dovedit compactă și unită în această situație dar că există o diferență aplicată refugiaților de proveniență ucraineană, care ar fi mai favorizați față de refugiații din alte țări.
”Răspunsul unitar și compact care, de data aceasta, a venit din toate țările membre este un fapt istoric. Totuși, nu putem pretinde că unele aspecte discutabile nu mai există de această dată deoarece, dacă este adevărat că adoptarea directivei adoptate de Bruxelles activează automat recunoașterea statutului de refugiat temporar pentru cetățenii de naționalitate ucraineană, nu același lucru se întâmplă și pentru cei care au altă naționalitate, de parcă nu ar fi fugit toți de aceleași bombe”, a relatat europarlamentarul Paolo Bratolo.
”Cred că este o diferență nejustificată. UE nu se poate comporta ca și cum ar fi refugiați din Seria A și din Seria B. Deschideți ușile ucrainenilor pentru că sunt blonzi, au pielea deschisă și sunt catolici; și să-i trântească în fața sirienilor, afganilor sau celor care fug din Africa, pentru că au o altă culoare a pielii și o altă religie.
Dacă în centrul politicilor noastre, la baza însăși a Uniunii, se află respectul și protejarea drepturilor omului, acesta este singurul principiu care trebuie să ne ghideze în alegerile noastre. Nu cred că ceea ce au suferit sirienii sau afganii în Orientul Mijlociu este mai puțin dureros decât ceea ce trăiesc astăzi ucrainenii. Alep este ca Mariupolul, doar la alte latitudini. Fotografiile cu distrugerea acestor orașe trebuie să provoace aceeași reacție”, a continuat să susțină europarlamentarul.
Citește și...
Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Refugiatului, care este marcată anual pe 20 iunie.
”Ziua de 20 iunie este consacrată în fiecare an conștientizării dramelor prin care trec zeci de milioane de oameni din lume, strămutați sau nevoiți să-și părăsească țările de origine din cauza războaielor sau persecutați din motive etnice, politice sau de altă natură. Este regretabil că numărul persoanelor aflate în astfel de situații a crescut constant în ultimul deceniu, iar acum vedem din nou cum acest fenomen este amplificat de agresiunea rusă în Ucraina.
În cele aproape patru luni de când a fost declanșat acest conflict, România, alături de alte țări din regiune și din întreaga Europă și-au deschis granițele pentru refugiații din Ucraina, dând dovadă de solidaritate față de acești oameni, ale căror vieți au fost complet date peste cap de război.
Peste un milion de ucraineni au venit în țara noastră pentru a se refugia din calea pericolelor. Dintre aceștia, peste 80 de mii au ales protecția și siguranța oferite de România. În marea lor majoritate femei, copii, bătrâni sau bolnavi au plecat de la casele lor sub amenințarea bombardamentelor și asalturilor sângeroase care au distrus localități întregi din Ucraina.
În fața acestei drame, românii au dovedit cu prisosință că sunt sensibili la suferințele celor care ne cer ajutorul și le mulțumesc încă o dată tuturor celor care s-au alăturat eforturilor guvernamentale de sprijin pentru refugiații din Ucraina, împreună cu instituțiile europene și internaționale.
Acestor oameni, pentru care viața a devenit o adevărată fugă contracronometru din calea războiului, vom continua să le asigurăm condiții pentru integrarea socială și economică în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News