Europarlamentarul Victor Negrescu anunță 'o reușită importantă pentru UE și România'

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Plenul Parlamentului European a aprobat cu 380 voturi ''pentru'' din 582 eurodeputați prezenți, prioritățile bugetare pentru anul viitor 2025 coordonate și susținute de negociatorul-șef al legislativului european pentru bugetul Uniunii Europene, eurodeputatul român Victor Negrescu. 

Rezultatul este o reușită importantă pentru Uniunea Europeană și România în contextul în care anul trecut Parlamentul European a blocat raportul, votând împotriva priorităților prezentate de fostul negociator de dreapta al legislativului european.

'Prin aprobarea priorităților bugetare ale Parlamentului European, am deblocat o situație dificilă pentru legislativul european și am demonstrat că un român poate gestiona situațiile cele mai dificile și genera consens la nivel european. Prin votul obținut, începem practic negocierile directe cu reprezentanții Consiliului UE și ai Comisiei Europene privind sumele care urmează să fie alocate fiecărui domeniu. Prioritățile noastre sunt clare și sunt complementare cu cele pe care le au românii, mai exact finanțarea suplimentară a agriculturii, sprijinirea educației și a sănătății, dezvoltarea infrastructurii, susținerea inovației și noilor tehnologii sau a domeniului apărării.

În mod particular, aș sublinia faptul că pentru România sunt de interes solicitările făcute de Parlamentul European pentru includerea finanțării pentru aderarea completă a țării noastre la zona de liberă circulație, sprijinirea transferului pensiilor și beneficiilor sociale dobândite de români în afara țării, crearea unui Plan European pentru Educație din care să finanțăm învățământul și formarea continuă, și să preîntâmpinăm abandonul școlar, sau realocarea fondurilor europene necheltuite către beneficiarii care au demonstrat o capacitate de absorbție ridicată.

Nu în ultimul rând, sunt bucuros de sprijinul primit din partea colegilor mei pentru suplimentarea fondurilor pentru sănătate în vederea creării unui program prin care tratamentele și aparatura medicală de ultimă generație să ajungă în toate statele membre pentru a asigura servicii de calitate și la prețuri accesibile pentru toți pacienții europeni', a declarat negociatorul-șef al Parlamentului European, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.

Un element important al documentului aprobat de legislativul european este cu privire la dimensiunea transversală a criteriului social în propunerile de finanțare și legislative, fapt care ar permite României să primească un sprijin suplimentar pentru a reduce disparitățile cu celelalte state membre.

Nu în ultimul rând, eurodeputatul român Victor Negrescu a reușit includerea unor referințe puternice la sprijinul necesar pentru dezvoltarea mediului rural, sprijinirea fermierilor, însă și a producției în Uniunea Europeană prin promovarea autonomiei strategice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel