Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete din Parlamentul European, cere convoarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru evaluarea efectelor crizei din Grecia asupra României, apreciind că intrarea Greciei în incapacitate de plată va afecta economia României.
Europarlamentarul PSD aminteşte, într-un comunicat, că Grecia este al 6-lea investitor în România, cu investiţii de aproape 13,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 4,5% din totalul capitalului străin adus în economia locală, şi apreciază că intrarea Greciei în incapacitate de plată va afecta perspectivele de dezvoltare economică a României, afectând moneda naţională şi sistemul bancar.
"Preşedintele României, care reprezintă ţara noastră în Consiliu European, trebuie să prezinte public situaţia românilor, rezultatele negocierilor de la Bruxelles şi să convoace CSAT pentru a analiza efectul crizei din Grecia asupra României", spune europarlamentarul.
El apreciază că există un risc de expunere sau chiar de faliment a celor patru mari bănci elene aflate în România.
Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de susţinere de 240 de miliarde de euro, iar în lipsa fondurilor riscă să intre în incapacitate de plată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu