Europol, agenţia europeană de poliţie, cere controale mai stricte în privinţa tranzacţiilor bancare, transmite Reuters.
Băncile europene au semnalat aproape un milion de tranzacţii suspecte de spălare de bani în 2014, ultimul an pentru care sunt disponibile date, cu 17% mai multe decât în 2013 şi cu peste 66% mai multe decât în 2006, a precizat marţi Europol.
Din aceste cazuri, numai 10% au fost investigate, Europol cerând acum băncilor să amelioreze datele puse la dispoziţia instituţiilor de aplicare a legi pentru urmărirea cazurilor.
Doar în Italia, de pildă, Europol a descoperit că sumele de bani implicate în astfel de tranzacţii s-au ridicat la 164 miliarde de euro în 2014, aproximativ o zecime din economia ţării. Potrivit lui Robin Wainwright, directorul Europol, banii implicaţi în astfel de tranzacţii provin mai ales din trafic de droguri şi există o creştere a numărului de organizaţii specializate în spălare de bani, care percep un comision pentru serviciile lor. 'Traficul de droguri este în continuare cea mai cel mai mare sector infracţional.
Aceşti bani trebuie să intre în sistem. Ei sunt folosiţi pentru a finanţa stilul de viaţă al 'naşilor' infractori', a explicat Wainwright. Două treimi din tranzacţiile suspecte de spălare de bani în Europa au provenit din Marea Britanie şi din Olanda, potrivit raportului, o situaţie datorată în mare parte existenţei celor două mari centre financiare de la Londra şi Amsterdam. În Marea Britanie au fost raportate în 2014 peste 350.000 de cazuri suspecte (cu aproape 66% mai multe decât în 2006), în timp ce în Olanda numărul lor a fost de 277.000, notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News