În 2021, 827.000 de persoane au dobândit cetățenia statului membru UE în care au locuit, o creștere de aproximativ 14% (+98.300 de persoane) față de 2020.
Publicitate
Cele mai mari creșteri ale cetățeniilor acordate s-au înregistrat în Franța (+43 900 de cetățenii franceze acordate față de 2020), Germania (+18 800), Spania (+17 700), Suedia (+9 200) și Austria (+7 200), potrivit Eurostat.
Cele mai mari scăderi ale cetățeniilor acordate au fost observate în Italia (-10 300 de cetățenii italiene față de 2020), Portugalia (-7 600), Grecia (-3 200), Finlanda (-1 200) și Cipru (-800).
Majoritatea (85%) dintre cei care au obținut cetățenia unui stat membru UE în 2021 erau anterior cetățeni ai unei țări din afara UE sau apatrizi. Cetăţenii unei alte ţări UE au reprezentat 13% din numărul total de cetăţenii dobândite.
În 2021, marocanii erau cel mai mare grup dintre noii cetățeni ai UE (86 200 de persoane, dintre care 71% au dobândit cetățenia Spaniei sau Franței), înaintea sirienilor (83 500, 70% au dobândit cetățenia Suediei sau Țărilor de Jos), și albanezi (32 300, 70% au dobândit cetățenia Italiei).
Românii (28 600, 33% au dobândit cetățenia Italiei) au fost, de asemenea, parte din această listă de top 10 a beneficiarilor de cetățenie UE.
Românii (28.600 de persoane), polonezii (12.500) și italienii (10.100) au rămas cele mai mari trei grupuri de cetățeni UE care dobândesc cetățenia unui alt stat membru UE.
Descriere: Principalii beneficiari ai cetățeniei statelor membre UE. Sursa: Eurostat
*Rata de naturalizare este raportul dintre numărul de persoane care au dobândit cetățenia unei țări în cursul unui an față de numărul de străini rezidenți în aceeași țară la începutul anului.
În 2021, cea mai mare rată de naturalizare dintre țările UE a fost înregistrată în Suedia, cu 10,0 cetățenii acordate la 100 de străini rezidenți. Suedia a fost urmată la distanță de Olanda (5,4), România (4,6), Portugalia (3,7) și Belgia și Spania (ambele 2,7).
La celălalt capăt al scalei, ratele de naturalizare sub 1 dobândire a cetățeniei la 100 de străini rezidenți au fost înregistrate în Lituania (0,2), Letonia (0,3), Estonia (0,5) și Cehia, Croația și Slovacia (toate 0,7).
Descriere: Rata de naturalizare în statele UE. Sursa: Eurostat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu