Raport Eurostat: Adevărul despre România, țara asistaților social

Protecţia socială a reprezentat în 2016, în toate statele membre ale Uniunii Europene, cel mai important domeniu al cheltuielilor guvernamentale, iar România (11,6%) s-a aflat printre ţările care au alocat cel mai scăzut procent din PIB pentru acest sector, arată datele prezentate vineri de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat). 

Alegeri prezidentiale 2024

Procentul din PIB alocat cheltuielilor pentru protecţie socială variază în UE de la mai puţin de 10% în Irlanda (9,9%) la peste un sfert în Finlanda (25,6%). Opt state membre - Finlanda, Franţa, Danemarca, Austria, Italia, Suedia, Grecia şi Belgia - au alocat cel puţin 20% din PIB cheltuielilor pentru protecţie socială, în timp ce Irlanda, Lituania, România, Letonia, Malta, Cehia şi Bulgaria au cheltuit fiecare sub 13% din PIB pentru acest sector. La nivelul UE, procentul alocat cheltuielilor pentru protecţie socială reprezintă echivalentul a 19,1% din PIB, în 2016. 

Următoarele cele mai importante domenii sunt: sănătatea (7,1%), servicii publice generale (6%), educaţie (4,7%), afaceri economice (4%), ordine şi siguranţă publică (1,7%), apărare (1,3%), recreaţie, cultură şi religie (1%), protecţia mediului (0,7%). 

Cel mai ridicat PIB pentru educație 

În domeniul educaţiei, cel mai ridicat procent din PIB a fost înregistrat în Danemarca şi Suedia (ambele cu 6,9%), Belgia (6,4%) şi Finlanda (6,1%) iar cel mai scăzut în Irlanda (3,3%), Bulgaria (3,4%) şi România (3,7%). Şi în domeniul sănătăţii, cel mai scăzut procent din PIB a fost înregistrat în Cipru (2,6%), Letonia (3,7%) şi România (4%) iar cel mai ridicat în Danemarca şi Franţa (ambele cu 8,1%). 

De asemenea, în 2016 România a alocat 4,4% din PIB pentru servicii publice generale, 4,5% din PIB pentru afaceri economice, 2% din PIB pentru ordine şi siguranţă publică, 0,9% din PIB pentru apărare, 0,9% din PIB pentru recreaţie, cultură şi religie şi 0,6% din PIB protecţia mediului, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel