Eurostat: România va deveni una dintre cele mai îmbătrânite ţări din Europa, până în 2060

ba
ba

Conform unui studiu realizat de Eurostat, agenţie care monitorizează ţările Uniunii Europene (UE), România va avea până în anul 2060 o populaţie mult îmbătrânită, procentul pesoanelor de peste 65 de ani urmând să ajungă la 34% din totalul de locuitori, informează Agerpres.

autor: Lucian Negrea

Îmbătrânirea populaţiei reprezintă un trend ascendent în rândul tuturor ţărilor europene. Motivele acestei creşteri se datorează în primul rând slabei fertilităţi şi a creşterii speranţei de viaţă. Dacă în 2010 persoanele cu vârste de peste 65 de ani reprezentau 17% din populaţie, în 2060 vor ajunge să reprezinte 30%, iar cei cu vârste peste 80 de ani vor fi proporţional mai mulţi - de la 5% la 12% din populaţie.

De asemenea studiul Eurostat arată că populaţia Europei este în plină creştere. Dacă în 2010 în UE trăiau 501 milioane de personae, în 2035 se va ajunge la 525 de milioane de locuitori. Cu toate acestea, începând cu anul 2040 numărul va scădea treptat, până la 517 milioane de europeni în 2060. În acelaşi an, cele mai populate ţări vor fi Marea Britanie (79 de milioane de locuitori), Franţa (74 de milioane de locuitori), Germania (66 de milioane de locuitori), Italia (65 de milioane de locuitori), şi Spania (52 de milioane de locuitori).

România se numără printre ţările care va înregistra o scădere a populaţiei între 2010 şi 2060, cu -19%. În anul 2060, România va număra 17,3 milioane de locuitori, mai arată Eurostat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel