Eurovision 2019. Cântăreaţa americană Madonna a stârnit controverse cu recitalul susţinut în finala concursului Eurovision 2019, care a avut loc sâmbătă seară, la Tel Aviv, doi dintre dansatorii săi afişând steagurile palestinian şi israelian, în ceea ce a părut a fi un apel la unitate, potrivit Reuters.
Eurovision 2019 a fost o ediție marcată de controverse, numeroase personalități internaționale cerând boicotarea concursului găzduit de Israel, motivul fiind acela că palestinienii "sunt privați de drepturi fundamentale".
Eurovision 2019. Totuși, concursul, deschis oficial pe 12 mai, s-a desfășurat fără incidente majore, exceptând două momente din finala de sâmbătă. Madonna a susţinut un recital în finala de sâmbătă a concursului Eurovision, cu hitul ei din 1989 "Like A Prayer" şi o piesă în premieră mondială, "Future", interpretată alături de rapperul american Quavo. Noua piesă este un single de pe viitorul album al Madonnei, "Madame X", care va fi lansat pe 14 iunie.
Eurovision 2019. Presa locală a publicat imagini în care doi dintre dansatorii Madonnei, care au afișat pe partea din spate a costumelor steagurile israelian și palestinian, au mers unul lângă celălalt, în ceea ce părea a fi un apel la unitate. De asemenea, reprezentanții Islandei, membrii grupului Hatari, au afișat stegulețe palestiniene în momentul în care au fost anunțate rezultatele votului.
Vezi și: EUROVISION 2019. Duncan Laurence (Olanda) cu piesa "Arcade" a câștigat - VIDEO
Eurovision 2019. În ceea ce privește recitalul Madonnei, organizatorii au declarat că afișarea steagurilor "nu a fost inclusă în repetiții". "Concursul Eurovision nu este un eveniment politic, iar Madonnei i-a fost comunicat acest lucru", au mai spus reprezentanţii European Broadcasting Union, într-un comunicat emis imediat după recitalul Madonnei.
Eurovision 2019. Recitalul Madonnei a fost criticat și de fani, mulți observând faptul că aceasta a falsat destul de mult.
Eurovision 2019. "Să nu subestimăm puterea muzicii de a uni oamenii", a declarat Madonna în camera verde - unde se aflau concurenții -, înainte de a urca pe scenă pentru recital.
Eurovision 2019. Înainte de concurs, Madonna a declarat într-un comunicat, referitor la apelurile de boicot: "Nu voi renunţa niciodată la cântat pentru a îndeplini agenda politică a cuiva şi nu voi înceta niciodată să vorbesc despre încălcarea drepturilor omului, oriunde în lume se întâmplă acest lucru".
Eurovision 2019. Săptămâna trecută, autoritățile locale anunțau că activiștii care plănuiesc să întrerupă desfășurarea concursului Eurovision, în semn de protest față de organizarea competiției muzicale în Israel, unde drepturile palestinienilor nu sunt respectate, potrivit acestora, nu vor putea intra în această țară. Organizatorii s-au temut că activiștii vor exploata evenimentul, care atrage anual sute de milioane de telespectatori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News