Anca Lupeș, fondator al conferinței muzicale Mastering The Music Business și jurat la Eurovision Germania 2018, a fost prezentă la Interviurile DC News, unde vorbit despre industria muzicală românească și despre concursul Eurovision.
În mentalul colectiv, cel puțin dacă vorbim despre cel românesc, există o tendință de a considera Eurovisionul drept un concurs geopolitic, în care câștigătorii oricum se știu de dinainte. Anca Lupeș e de părere că aceasta este doar o preconcepție și că o piesă dacă este bună, oricum strânge destul de multe voturi pentru pentru a se clasa în top.
„Cred că în ultimii ani, cel puțin de când Sistem și Luminița s-au suit pe podium, asta ar trebui să fie o dovadă că se poate. Există această preconcepție, că Eurovision e un concurs geopolitic și într-o măsură este adevărat. Voturile pe prietenia dintre țări și mă refer la public, pentru că public votează instinctiv... Marea masă a publicului votează țările vecine, de care se simt mai legate, însă asta se întâmplă de la locul 5 în jos. Și mi-am dat seama de lucrul ăsta când am fost cu Luminița și Sistem, când am primit voturi pe care România nu le primea în mod tradițional. Atunci mi-am dat seama că dacă o piesă este bună, atât de bună încât ea să ajungă în primele 5, va fi votată de toată lumea. După aceea, când oricum nu mai contează, se văd aceste preferințe geopolitice", a declarat Anca Lupeș la DC News.
Anca Lupeș – este unul dintre cei mai experimentați profesioniști din industria muzicală românească. Cel mai important avantaj al său este faptul că a de-a lungul carierei activează în aproape toate domeniile acestei industrii: – mass media (presă, radio, TV), organizare de concerte, case de discuri, agenții de management și booking.
În 2009 a fost primul absolvent din România al cursurilor de Master In Music Business la prestigioasa Berklee College of Music (Boston, USA). Organizator si trainer pentru cursuri de music business si master classes cu artisti internaționali, este fondatorul și organizatorul conferinței Mastering The Music Business.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News